Despre mine

Goja Anca

M-am născut la 3 octombrie 1978, în Baia Mare, şi 22 de ani mai târziu am absolvit Universitatea «Babeş-Bolyai» Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Pol...

Blogs Home » Litere » Literatura » Fabrica de fericire

Fabrica de fericire

Pentru că am vrut să îmi petrec viaţa făcând ceea ce-mi place – să scriu -, m-am făcut jurnalistă. Apoi am constatat surprinsă că pot nu doar să transcriu realitatea, ci şi să construiesc lumi şi să le dau viaţă. Acum sunt dependentă de asta.



Articole Blog

01. Omuleții veseli ai lui Lipo Iri, la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 6, 2019 5:39:00 AM


Omuleții din lemn pictat ai lui Lipo Iri (numele de artist al lui Irinel Ilie) sunt joviali ca ea. Extrem de versatili, ei pot întruchipa diferite personaje sau stări de spirit, astfel încât o femeie pasionată de frumos nu va considera niciodată că are prea mulți. Pionii se pot folosi ca decor, ca broșe sau pot acompania imaginația și jocul copiilor.



Noutățile acestui sezon sunt oamenii de zăpadă, elfii și renii poznași, precum și căsuțele-tablou. Pentru părinți, Lipo Iri a pregătit ornamente de brad din porțelan, inspirate de vechile obiceiuri de Crăciun și Anul Nou, decorate cu simboluri de bunăstare, noroc și înnoire. 



Pe Lipo Iri și creațiile ei le găsiți la Târgul Darurilor de Crăciun, deschis, în perioada 18-21 decembrie, la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare. Organizator: Asociația NOD.


02. Cosmeticele Fain la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 5, 2019 6:02:00 AM


Fain este un brand care creează dependență. Rămân fascinată de câte ori pătrund în atelierul lui Ionuț și al Ilenei Horoba, unde, printr-o alchimie doar de ei știută, iau naștere săpunurile și celelalte cosmetice Fain. Combinațiile de arome sunt terapeutice și îndeamnă la reverie. Pentru mine, starea de bine fizic este echivalentă cu mirosul unui anume săpun Fain, preferat de mine. Pe lângă asta, săpunurile create de cei doi prieteni ai mei sunt potrivite persoanelor care au necazuri precum alergiile sau alte probleme ale pielii. Pentru că, la Fain, totul este natural, prin urmare în acord cu sănătatea corpului nostru. Iar dacă vorbim despre prezentare, ei bine, Ionuț și Ileana s-au preocupat în mod special de acest aspect, prin urmare ambalajele produselor lor sunt impecabile. Numai bune de oferit cadou unor persoane speciale, ele te trimit cu gândul la autenticitate, la căldură, la acel mic lux cu care trebuie să ne gratificăm fiecare din când în când. 
Veți putea găsi cosmeticele Fain la Târgul Darurilor de Crăciun, organizat, în perioada 18-21 decembrie, la Biblioteca Județeană "Petre Dulfu". Sunt convinsă că vor rămâne în preferințele voastre.


Iată și prezentarea oficială a brandului băimărean Fain:
Un brand deja cunoscut şi apreciat de public, vă expune în acest an, colecţia clasică de produse, dar si produse noi.
În inima Maramureșului, am început să potrivim uleiuri și unturi vegetale, sucuri din legume și fructe, infuzii din plante medicinale sau uleiuri esențiale pentru produse de îngrijire și regenerare a pielii. Curiozitatea ne-a făcut din ce în ce mai avizi și astfel am creat rețete care îmbrățișează, mângâie și alină pielea întregii familii, de la cei mici până la cei mai înțelepți membri ai săi. Setea de frumos a fost potolită abia după ce am descoperit poțiuni magice pentru fiecare tip de piele, fie ea sensibilă ori ostenită de timp și vreme.
„Fain” a devenit un brand în care imaginea este complementară unui produs de calitate, un brand în care noi am învestit suflet, pasiune şi ştiinţă. Toate ingredientele pe care le folosim sunt certificate, acest aspect este primul criteriu în funcţie de care ne alegem furnizorii. Vrem să ne asigurăm că ceea ce punem în produsele noastre este de cea mai bună calitate.


Cea mai mare dorinţă a noastră a fost să construim un brand cât mai actual, dar prin care să ne putem identifica atât ca locaţie, cât şi ca rădăcini. Aşa s-au născut şi denumirile produselor, inspirate din limbajul bunicilor noştri: „Săpuneala bocotanului”, „Găzdoaia veseloasă”, „Găteala haiducului”, „Coconul buiac”, „Sărbătoarea jupânesei” etc. De asemenea, am ţinut neapărat ca toate etichetele să conţină un element dintr-un brâu cusut pe o ie foarte veche, moştenită de la străbunicii noştri. Povestea continuă și în zilele noastre și poartă un nume ce-l simți după folosirea fiecărui produs – FAIN.


03. Bijuterii de Maria Brete la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 4, 2019 5:37:00 AM



Târgul Darurilor de Crăciun a fost locul și momentul în care am descoperit artiști care creează bijuterii deosebite. Podoabe unice, valoroase nu atât prin materialul folosit, cât prin creativitatea, prin imaginația din care s-au născut. Sunt bijuterii care reușesc să scoată orice femeie din anonimat. Și să îi facă pe ceilalți să o întrebe de unde și le-a cumpărat. Iar acesta este cel mai frumos compliment.


Maria Brete e unul dintre acei artiști care și-au creat un stil prin care pot fi recunoscuți ușor. Ea realizează broderii şi cusături manuale, tematice si tradiționale, asamblate în bijuterii şi accesorii moderne.
De la Maria Brete am o pereche de cercei la care mă uit cu jind tot anul, și pe care de obicei îi port între lunile noiembrie și februarie. Sunt cusuți manual cu brazi împodobiți, iar când îi port am o stare de spirit festivă. Îmi sunt foarte dragi și nu i-aș da nici pe un kilogram de aur. 


Pe Maria Brete o veți găsi, între 18 și 21 decembrie, la Târgul Darurilor de Crăciun, organizat de Asociația NOD la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu”. 
Un eveniment pentru oameni cu personalitate.

04. Credențul Ancuței la Târgul Darurilor de Crăciun - Dec 3, 2019 4:33:00 PM



Târgul Darurilor de Crăciun, evenimentul pe care îl aștept cu emoție în fiecare iarnă, va avea loc la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare în perioada 18-21 decembrie, de miercuri până sâmbătă. Până atunci, mi-am propus să vă demonstrez că acesta e cu adevărat cel mai frumos târg cu tematică de Crăciun din Baia Mare (și nu numai). Așa că voi poșta aici, pe Fabrica de fericire, câte o picătură chinezească în fiecare zi. Sunt 14 artiști, pe care îi veți cunoaște pe parcursul a două săptămâni. Sunt convinsă că vă veți îndrăgosti de creațiile lor.
Și ca să începem în forță, azi vă voi prezenta o artistă care îmi e foarte dragă, deși nu am stat de vorbă de mai mult de 3-4 ori: Ancuța Achim. Ancuța Achim – Credențul Acuței pe Facebook – creează păpuși care fac imaginația tuturor fetițelor, dar și a femeilor mature, să zboare. Fiecare cu personalitatea ei, păpușile Ancuței deșteaptă în sufletul feminin delicatețea și nostalgia copilăriei.


„Nu aș putea spune exact când a început totul. Dintotdeauna mi-a plăcut sămeșteresc, să modific fiecare lucru cu care intram în contact, în așafel încât să-l fac să măreprezinte, să fie unic. "Credențul" s-a născut din dorința de a-mi colora timpul liber. Având un job care presupune 8-12 ore de lucru, reguli stricte și foarte puțin spirit creativ, am simțit nevoia săies din această rutinăși uite așaam început să creez primele mele decorațiuni de Crăciun. Sunt decorațiuni inspirate din natură, realizate din sfoară, iută, bucățelede lemn și fructe uscate.
În urmă cu doi ani, am avut șansa să-mi expun micile creațiiîn cadrul "Târgului Darurilor de Crăciun", lucru care m-a motivat foarte mult. La acest târg am întâlnit oameni care m-au încurajat sa continui cu aceasta pasiune.
Atunci când creez, simt că sunt liberă. Deși am un program haotic și în mare parte meșteresc noaptea, nu am simțit niciodată nevoia să renunț, ci, din contră, îmi doresc sămă reinventez și săexperimentez tehnici și lucruri noi. Am învățat săam răbdare și să muncesc din greu, fiindcă nimic nu se întâmplă peste noapte, săam încredere că acolo unde pui suflet și pasiune, este imposibil să nu iasă ceva frumos. Cu puțin timp în urmă, au prins viatăîn micul meu atelier, amenajat într-un colțișor de apartament, "păpușile cu suflet" - păpușiinspirate din copilăria mea.


Pasiunea pentru cusut am moștenit-o de la mama, care, fiind croitoreasă, m-a învățat încă de mică să-mi creez propriile jucării.
Lizuca, prima păpușica pe care am creat-o, a fost atât de îndrăgităde copii și de mămici, încât am decis ca acesta este modelul de păpușă pe care vreau să-l creez.
Nu caut modele anume, ideile îmi vin parca puse cu furca. Măbazez doar pe imaginația mea și pe inspirația de moment. Nu m-a interesat modernismul, ci ca păpușile mele să fie cât se poate de originale!”

05. Iarnă în centrul vechi - Dec 3, 2019 3:20:00 AM


Era prima zăpadă din iarna aceea. Când am plecat de la serviciu, deja se depusese un strat destul de gros de nea pe trotuare și pe mașinile parcate pe marginea străzilor. M-am bucurat ca un copil. De abia ajunsă acasă, i-am făcut fetei o cacao cu lapte și mie, niște vin fiert. I-am spus Alexandrei să ia o pauză de la teme și am citit împreună cartea ei preferată de Dickens. Îmi plăcea să ascult chicotele ei și foșnetul degetelor mele trecute prin blana pisicii toropite de somn.
Foto: Lucian Petru GOJA

Și totuși, nu-mi puteam scoate din minte chipul acela ascuțit, neras, ascuns sub o căciulă de care era prinsă, cu un ac, o bucată de panglică tricoloră. De când vremea se răcise, în clădirea noastră de birouri se aciuase bătrânul acesta fără nume. Când colegii uitau să închidă peste noapte ușa de sticlă, îl găseam dimineața întins pe canapeaua din holul biroului notarial de la primul etaj. Altădată, venea ziua și se așeza lângă caloriferul din hol. Uneori își etala acolo, pe o pungă, câteva felii de pâine și niște parizer, și mânca. Alteori găseam în baie o baltă de apă pe jos, și atunci știam că se spălase. Sau, mai rău, colegii găseau WC-ul mânjit, ca o semnătură pestilențială a celui care trecuse pe acolo.
Cum de multe ori stăteam peste program, Alexandra mai venea pe la birou după ce ieșea de la școală. Într-o seară mi-a povestit că a stat de vorbă cu bunicul de pe hol, și că el s-a jurat că Moș Crăciun avea în trăsura lui, la picioare, un calorifer care mergea cu baterii. Făcut de spiriduși, îi spusese. Altădată, bătrânul a luat-o pe Alexandra deoparte și i-a spus că, în tinerețe, Moș Crăciun era cioban, și că vara mergea cu turmele de reni la păscut, în Laponia. Le cânta din fluier, și așa i-a găsit pe cei șaisprezece reni fermecați, căci au început să se înalțe în aer și să danseze o bărbătească.
Nu-mi plăcea deloc ca Alexandra să stea pe lângă bătrânul vagabond. Mă străduiam să o educ ca la carte, și n-aș fi vrut ca un străin dubios să îi bage în cap idei nocive. Dar nu puteam să o supraveghez tot timpul. Într-o zi mi-a arătat, fericită, un ornament de brad, pe care el i-l dăruise. Îl șmanglise cine știe de pe unde. I l-am confiscat și am încercat să îl dezinfectez cu spirt, dar tot sclipiciul s-a luat de pe el și a trebuit să îl arunc. Alexandra a plâns atunci, mi-a spus că sunt o mamă rea. Știam că nu credea asta, dar începusem să mă satur de bătrânul acela.
Foto: Lucian Petru GOJA


Alexandra mi-a spus, odată, că bărbatul avea un nepot. I-ar fi plăcut ca fata mea să se împrietenească cu nepotul lui. Cum îl vedeam toată ziua pe holul clădirii, l-am întrebat despre acel băiat. „Raul îl cheamă”, mi-a spus. „E plecat cu maică-sa în Spania. Ar trebui să aibă cam vârsta Alexandrei”.
Apoi, după vreo oră, a bătut la ușa biroului. M-a rugat să îi fac o poză, să i-o poată trimite lui Raul. L-am fotografiat lângă bradul împodobit. Arăta haios cu zdrențele acelea atârnându-i în toate părțile, părea un eschimoș. I-am dat două turte dulci din brad și i-am printat poza pe o coală obișnuită. A împăturit-o cu grijă și a băgat-o în buzunar. Apoi a plecat.
De Crăciun, am avut două zile libere. Clădirea de birouri a rămas închisă, dar eu și Alexandra am mai mers prin centrul vechi, unde era amenajat târgul de sărbători. L-am văzut pe bătrân fascinat de bradul uriaș de lângă patinoar, și altădată am surprins momentul în care poliția locală îl scotea cu forța din caleașca de beteală și luminițe a lui Moș Crăciun.
A fost o iarnă grea. Pe vagabond nu l-am mai văzut o vreme. Prin ianuarie, ieșind de la serviciu, l-am surprins în centrul vechi, cerșind. M-a văzut și mi-a cerut bani să-și cumpere un bilet pentru carusel. L-am întrebat pe unde își mai ducea zilele și mi-a spus că acum era frig tare și că dormea la azilul de noapte. Aveau și dușuri acolo, și hrană caldă.
Apoi a băgat mâna în buzunar și a scos o hârtie mototolită. Am recunoscut fotografia pe care i-o făcusem. „Nu i-am mai trimis-o lui Raul. Am pierdut hârtia cu adresa. Și, oricum, nu cred că-și mai aduce aminte de mine”, mi-a spus. Apoi s-a îndreptat chiuind spre carusel.

06. Sarea și piperul Crăciunului - Dec 2, 2019 4:26:00 PM



Sunt mare fan Crăciun. Reușesc să exasperez multă lume cu ciudățenia asta a mea. Da, e o ciudățenie, pentru că Crăciunul e o sărbătoare creștină, iar eu nu sunt prea dusă la biserică. Mai deloc.
Înainte, Crăciunul însemna perioada în care toată familia se reunea acasă. Părinți, bunici, surori și nepoți, împodobeam bradul împreună și alocam un timp destul de lung alegerii și împachetării cadourilor. Erau foarte rare ocaziileîn care ne vedeam cu toții laolaltă.



De vreo șase ani încoace, însă, acest Crăciun mai există doar în imaginația mea. Bunicii au murit, sora mea și nepoții mei au plecat în străinătate. Cadourile se trimit prin poștă. Atmosfera de Crăciun e nostalgică.
Și totuși, nu pot renunța la tabieturile mele de decembrie: bradul împodobit cât mai devreme, vinul fiert și cacaoa cu lapte, coptul și decoratul fursecurilor, filmele cu tematică de Crăciun (de altfel, sunt conștientă că acestea din urmă sunt în general realizate pentru cei cu un IQ foarte mic, și cred că tocmai de aceea sunt atât de odihnitoare).
Una dintre cele mai mari bucurii ale iernii este, pentru mine, Târgul Darurilor de Crăciun. Aștept cu nerăbdare primele fotografii cu lucrușoarele care vor fi puse în vânzare la târg, și sunt mereu prima care îi trece pragul. Târgul a fost inițiat de o bună prietenă a mea, Ileana Danci-Horoba, care a organizat cu încăpățânare șapte ediții. Între 18 și 21 decembrie, anul acesta, va avea loc cea de-a opta ediție, care va fi organizată de Asociația NOD, fondată deIleana și deprietenii ei artiști.
Căci da, Ileana este artistă. Mai exact, o foarte talentată ceramistă. Ea și-a propus să îi facă cunoscuți în oraș pe colegii și prietenii ei artiști, prin intermediul acestui târg. Așadar, nu veți găsi la vânzare chinezării și produse de serie, ci obiecte lucrate manual, cu mare grijă și cu multă imaginație. Este o bucurie chiar și să te plimbi printre standurile de la târg, să îți odihnești ochii privind micile bijuterii din ceramică, lemn, argint sau pânză. De la bijuterii de autor la jucării, de la mici obiecte de mobilier la podoabe pentru brad, de la obiecte de decor casnic la tot felul de accesorii, oferta este foarte variată. Practic, e imposibil să intri în sala de expoziție și să nu îți pice cu tronc măcar un obiect.
Am de gând să vă mai bat la cap cu vești despre târg. Până atunci, puteți afla noutăți de pe pagina de Facebook a evenimentului: Târgul Darurilor de Crăciun.

Eu sunt foarte bucuroasă când văd că în Baia Mare mai trăiesc și lucrează oameni care își fac timp și pentru visurile lor. Nu doar pentru serviciu și familie, nu doar pentru micile lor plăceri egoiste, ci și pentru creșterea comunității. Iar Târgul Darurilor de Crăciun are o importantă componentă educativă: învățăm să prețuim autenticul, frumosul și bunul-gust. Chapeau!

07. Întâlnirea - Nov 9, 2019 2:05:00 PM



Sunt o fată cuminte. Mă trezesc în fiecare dimineață la ora 7, ca să nu întârzii la facultate. Sunt respectuoasă cu profesorii și amabilă cu colegii de grupă, chiar și cu Alin, care râde mereu de felul în care pronunț cuvintele cu litera „s”. Mă spăl pe dinți de două ori pe zi și beau câte doi litri de apă. Duc la reciclat bateriile de la vibrator și nu arunc niciodată uleiul uzat în chiuvetă.
Duc o viață liniștită. De la facultate merg direct la apartamentul unde stau în chirie. Învăț, seara mă mai uit la câte un film, apoi mă culc devreme. Uneori visez ciudat, și atunci aprind laptopul și scriu.
În general, scriu scurte povestiri. Nu le public nicăieri, dar când mi se adună mai multe, trag una la sorți și o imprim în exact 15 exemplare. Apoi seara, după ce se lasă întunericul, las câte un exemplar în ușa fiecărui vecin de-al meu. Am grijă să nu fiu văzută. Îmi place să cred că vecinii mei citesc povestirea înainte de culcare și că, poate, visul meu se împletește în gândurile lor noptatice.
Foto: Lucian Petru Goja

Uneori, când vin de la facultate și mă întâlnesc cu câte un vecin în fața blocului, mă uit insistent în ochii lui, încercând să ghicesc dacă el mi-a citit sau nu povestirile. Dacă, printre rânduri, a descoperit-o pe Andra cea adevărată. Dar vecinii mei mereu își întorc privirea în altă parte, de parcă nimeni și nimic nu le-ar putea deranja viețile serbede, cu țeluri mărunte.
Acum se apropie iarna și zilele sunt tot mai scurte. Mă refugiez în apartamentul meu închiriat ca într-o scorbură călduță. De o vreme, însă, am senzația ciudată că cineva mă urmărește. Că, de dincolo de geamurile întunecate, o privire îmi caută prezența. Am verificat de mai multe ori, însă nu am observat nimic suspect. Am tras perdelele mai bine, dar senzația neplăcută a rămas.
Într-o seară, am auzit o foșgăială dincolo de ușa de la intrare. Cum nu am vizor, am deschis ușa, însă pe holul întunecat nu era nimeni. Am închis ușa rapid, cu spaimă în suflet. Am învârtit cheia de două ori și m-am băgat în pat. După câteva minute, a sunat soneria.
- Cine-i?- Ough9ef84t7 hvjdnckdsn.
N-am înțeles nimic. Am deschis totuși, de teama de a nu fi ridicolă. Era vecinul de la trei, un tânăr înalt și corpolent, cu o sticlă de vin roșu în mână. Stăteam și mă uitam la el, încercând să-i ghicesc intențiile.
-Nu mă lași să intru?, m-a întrebat.
M-am dat deoparte și l-am lăsat să pășească în camera de zi.
-M-am gândit că ai vrea să bei cu mine un pahar de vin, mi-a zis, și și-a întins brațul în jurul umerilor mei.-Nu beau alcool, am spus, sec. Am rămas în picioare, în timp ce el s-a făcut comod pe canapea. -Nu bei, pe dracu, a spus, cerându-mi cu glas autoritar un tirbușon. În povestirile alea nu ești atât de cuminte precum vrei să pari. Ai crezut că mă păcălești?
Îl priveam și îl vedeam cu ochii bulbucați, cu părul în dezordine și obrajii umezi de transpirație, cu mâna înfiptă în părul colegei mele de an și lovind-o cu capul de tocul ușii. Îl vedeam așa cum fusese cu câteva luni în urmă, când ea, iubita lui, voise să îl părăsească, iar el venise la facultate, să-i bage mințile în cap.
Mă uitam la firicelul de salivă care i se scurgea din colțul buzelor, la obrajii lui deja lucioși, și mi se părea că mă aflu într-o buclă temporală. Urechile îmi țiuiau, îi vedeam doar gura schimonosită repetând „tirbușon!”, „tirbușon!”. Dar nu puteam să reacționez nicicum.
Foto: Lucian Petru Goja

Atunci el a pus sticla de vin pe masă și și-a scos din buzunarul vestei niște foi mototolite. Vorbea cu mine și zâmbea batjocoritor, dar eu nu puteam auzi ce spunea. Și-a dat jos vesta, apoi și-a aruncat cămașa pe fotoliu. Abia acum îmi dădeam seama cât de masiv era. S-a apropiat de mine, iar au am făcut câțiva pași spre masă. Îi vedeam buzele groase mișcându-se peste dinții ușor îngălbeniți, dar urechile îmi țiuiau în continuare. Tremuram ca varga.
Când m-am trezit din leșin, primul lucru pe care l-am văzut a fost peretele alb, proaspăt văruit, pătat de sus până jos cu vin. Bucăți de sticlă spartă se găseau peste tot în jurul meu, și câteva mă zgâriaseră pe picioare. Bărbatul zăcea lângă masă, cu capul într-o baltă de sânge.
M-am ridicat cu greu, încercând să ocolesc cioburile. Am luat foile mototolite de pe masă și am recitit primul paragraf. Mi se păreaîn continuare că sună bine. Apoi m-am așezat pe canapea și încet, cu grijă și răbdare, am început să îndrept colile.


08. Noi, aici. Ei, dincolo - Nov 2, 2019 2:19:00 PM


Nu mă înspăimântă moartea, mai degrabă o privesc ca pe o prietenă care stă de pază la ușa către o lume liniștită și luminoasă. O lume unde mă așteaptă prieteni, rude, cățelușamea Brena, Jimi Hendrix, Janis Joplin și o grămadă de alți oameni faini.
În lumea aceea, nimeni nu-și mai face griji, și totuși cei care o populează ne privesc, cu o doză de curiozitate și uimire, trădată de micul zâmbet din colțul buzelor. Un zâmbet înțelegător, dar și puțin ironic. Prea prinși de gravitatea propriei vieți, noi n-am fi în stare să-i înțelegem, dacă, prin absurd, am avea ocazia să stăm de vorbă cu ei. Tot ce putem face pentru a le cultiva simpatia este ca, o dată în an, să mergem la mormintele lor cu lumânări și flori. Să ne murdărim genunchii cu noroiul de pe morminte, să obosim curățându-le de resturi vegetale și să ne gândim la întâmplări trăite împreună.
La noi, pe Valea Borcutului, ziua aducerilor aminte e pe 2 noiembrie. Așa a fost când eram copil, așa e și anul acesta, pentru că unele lucruri nu se schimbă niciodată. Pornesc de la casa bunicilor, unde ei mai există doar în fotografii, spre cimitirul de pe deal, pe o vreme rece și ploioasă.

***Stropi de apă cad pe umbrela cu pisici, cu un zgomot monoton. Din spatele porților, câinii latră apatic. Se ghicește zgomotul apei alergând printre pietre. Un bărbat cu geacă de piele bate un covor. Miroase a canal.
E sâmbătă. O femeie tânără, care și-a asortat pijamaua cu papucii de casă, spală cu mopul terasa unei case luxoase. Nicio mașină nu trece pe drum. În aer se simte izulprietenos al fumului care iese pe coșurile caselor. Totul e pustiu și mort, doar tufele de iuliska sunt verzi și viguroase.
Când să ajung la pod, un cal care trage în viteză o căruță mă face să mă dau la o parte. Trec podul, și, prin poarta deschisă, văd cimitirul. Pare că tot cartierul și-a dat întâlnire aici.
Mormintele sunt pline de flori, care mai de care mai colorate. Candele stinse dau un aer trist peisajului. În fața capelei s-a strâns lume. Un domn stă pe scaun și notează ceva într-un registru.
Urc cărarea pietruită și mă opresc la mormântul bunicilor. Plantele l-au acaparat. Dintre frunzele verzi se ițesc crizantemele. La căpătâi, o mulțime de candele stinse. Aprind și eu două și îmi amintesc cum, vara, srăbăteam drumul acesta împreună cu bunicul. Îmi cânta arii din opere și mă provoca să ghicesc lucrarea și autorul. Eu nu mă prea pricepeam. Apoi, bunicul îmi povestea libretul, iar eu râdeam, dar mă și fâstâceam la poveștile acelea de dragoste complicate, cu trădări și gelozii. Bunica ne aștepta acasă, și la ea în bucătărie mirosea mereu a scorțișoară și vanilie, a supă de pui cu zeama galbenă și a pătură de tăiței. Bunicul era aventura, spiritul liber și curajul, bunica era dragostea și căldura care ne așteptau mereu acasă. Dar era și durerea visurilor sfărâmate, a neputinței și a răbdării abuzate. Doar că asta am aflat-o de abia după ce am crescut.
Îi pun o candelă și mătușii Oti, înmormântată tot aici. Croitoreasa vestită care m-a făcut să renunț la stilul emo avant la lettre și să optez pentru hainele bine lucrate, chiar dacă eu am ales să reprezint o epocă apusă: cea hippie. La vârsta aceea, nu aveam nimic mai de preț decât muzica. Jimi Hendrix, Janis Joplin, Joan Baez, Led Zeppelin și Deep Purple îmi dictau cu ce să mă îmbrac în fiecare dimineață. Iar ei nu acceptau compromisuri.


Lângă capelă, niște femei și bărbați se ceartă. Resturi vegetale ard în râpă, emanând un fum gros. Urc cărarea îngustă și îmi amintesc că aveam același sentiment de nesiguranță și în copilărie, când mă îndreptam spre mormintele situate mai sus, pe deal. Aici doarme Buna, bunica dinspre mamă, cea cu gura slobodă. Îmi amintesc apartamentul ei de la cucurigu, frica mea de a ieși pe balcon, baia cu lumină galbenă, unde mă îmbăiam cu jucăriilemele, bomboniera mereu aprovizionată de la Pietrosul și rarele sticle de Pepsi din cămară. Îmi amintesc cățelul de pluș de care îmi era frică și radioul vechi, la care ascultam cifrele gogonate ale depășirii planului cincinal.
Pe tălpile bocancilor am kilograme de noroi. Vreau să intru în biserică, biserica lui Alexiu Pocol, dar ușa este închisă. Când cobor, mă opresc o clipă în fața mormântului lui Bobo. Zile întunecate, cu ea bolind într-o cameră neaerisită, și noi jucându-ne inconștienți, dornici de veselie și culoare, dornici de viață. Mai jos dorm Lili și Liviu. El m-a învățat să stenografiez, abilitate de care nu am avut niciodată nevoie, prin urmare am uitat-o rapid. Și tot el, se spune, ar fi pictat tabloul care stătea pe biblioteca Bunei, acela cu o casă și niște stâlpi de telegraf, în fața căruia mereu mă opream și visam. Era casa veche, mi-a spus Buna, unde trăia bunica mamei, și eu mi-o imaginam pe mama copil, privind cu uimire chefurile interminabile ale celor mari. Aprind o candelă. Stropi de apă cad pe capacul metalic și se evaporă în câteva secunde.Mă îndrept spre poarta cimitirului. Pe pod, o mulțime de oameni cu plase pline de flori.
***De dincolo, rudele și prietenii ne privesc cu un zâmbet ironic. O zi într-un an e ca o picătură într-un ocean. Dacă suntem atenți, răzbat până la noi bătălii, dezamăgiri, victorii, povești de dragoste și muzică bună.



09. Între cer și pământ - Oct 22, 2019 3:08:00 PM




-Traversăm o zonă cu turbulențe. Pentru siguranța dumneavoastră, vă rugăm să rămâneți așezați și să vă fixați centurile de siguranță,spune, într-o engleză cu accent străin, o voce feminină.
Zumzet de limbi încâlcite, plânsetul unui copil, foșnetul unei pungi de snaks-uri și râsul fetiței pakistaneze, căreia maică-sa, o femeie grăsuțăcu pielea tuciurie, îi arată niște poze într-o revistă.


Pe geamul rotund stau fixate ace mici de gheață, dincolo de care se zărește o masă cenușie, care ar putea fi cerul sau norii sau marea. O pătură fără început și fără sfârșit, care nu-ți dă nicio senzație definită, doar starea aceea dinainte ca lacrimile să cadă pe obraz, un fel de amorțeală a creierului stors de puteri.
Femeia de la 35 A stă cu privirea ațintită pe fulgii minusculi de gheață și, în timp ce avionul se scutură ușor, și-l imaginează pe el privind cerul cenușiu, în căutarea păsării de fier. Dar în același timp ea știe precis că sub puful umed și rece al norilor nu e decât nepăsare. Viața își urmează cursul jos, printre formele geometrice verzi, albe și albastre, la fel ca aici sus, în spațiul condensat al avionului, iar cele două realități nu se întâlnesc. 
Suedeza blondă de la 33 A își mănâncă liniștită sandvich-ul, domnul rafinat de la 34 E scrie un text pe laptop, bebelușul aflat cu două rânduri mai în spate urlă monoton și enervant, tinerii din față se țin de mână în timp ce ascultă muzică în căști.
Undeva, pe o planetă momentan nevăzută, un bărbat stă în fața calculatorului, într-un birou impersonal. Se uită la ceas și încearcă să își imagineze în ce punct se află avionul exact în acel minut. Zâmbește vag gândindu-se la fața ei de a doua zi, cu o expresie de fericire nemărginită în ochii care îl văd pentru prima oară după mult timp. Apoi gândul îi alunecă la discursul pe care trebuie să-l scrie, se mai uită o dată la ceas și degetele încep să-i joace pe taste. Textul e rece, dar profund, echilibrat, însădeloc patetic. Ca o lamă de cuțit.
Acele de gheață au dispărut, și prin geam se văd, minuscule, paralelograme de câmpuri semănate, lacuri, păduri și clădiri. Fetița pakistaneză studiază concentrată imaginile legate de primul ajutor în caz de accident, în timp ce mama ei a adormit cu fruntea sprijinită de scaunul din față. Suedeza blondă de la 33 A bea un pahar de vin roze, domnul rafinat de la 34 E a terminat de scris și își corectează atent textul, bebelușul a adormit și scâncește vag din când în când, iar tânăra din față se joacă pe telefon în timp ce stă sprijinită cu capul de umărul prietenului ei.
Femeia de la 35 A se joacă cu fermoarul hanoracului. Se uită pe geam, dar vede doar petele de murdărie de pe sticlă. Își imaginează cum ar fi să fie angajată ca femeie de serviciu la compania aeriană. Cum ar fi să trăiască într-un oraș oarecare, într-o altă țară, departe de el și de biroul lui impersonal, cum ar fi să nu-i fi simțit niciodată atingerea pielii pe obraz, cum ar fi să nu o mai obsedeze moliciunea limbii lui explorând-o, cum ar fi să nu știe ce înseamnă să se piardă în albastrul tăios al privirii lui și să nu simtă că va muri dacă el va înceta să o ia, zâmbind, peste picior. Femeia încearcă să își creioneze o viață din care el e absent și nu vede decât un cenușiu infinit. Și pete mici de murdărie, sâcâitoare, pe geam.
De jos, dintre formele geometrice verzi, albastre și albe, nimeni nu privește spre cer.

10. Bomboanele prieteniei - Sep 21, 2019 8:51:00 AM
Vine o vreme când trebuie să îți plătești datoriile. 😊

Vara asta am fost în Elveția, mai exact la Caux, la o conferință unde s-a vorbit despre toleranță, incluziune, pace, soluții de rezolvare a conflictelor între diverse comunități, despre democrație și despre implicare activă în viața societății. M-am simțit excelent acolo, printre oameni de toate culorile, de toate culturile și de toate religiile. Aș fi vrut să nu mă mai întorc. La Caux Palace există o veche tradiție a întâlnirilor de acest fel și atmosfera este diferită de restul lumii: toți sunt deschiși, sinceri, prietenoși și înțelegători. E puțin mai greu când te întorci în lumea reală și dai piept cu atitudini despre care uitaseși că există.
Bomboane din ciocolată albă cu cremă de cappuccinoWeek-end-ul ăsta, în Maramureș vin câțiva oaspeți dintre participanții la conferința din Caux. Nu e meritul meu, ci al prietenelor mele Diana Damșa și Diana Topan, care s-au gândit să profite de ocazie și să organizeze o întâlnire prietenească.
Praline din ciocolată cu lapte și caise uscateIar eu am zis că e momentul să-mi plătesc parte din datorii. Așa că, săptămâna aceasta, în trei după-amieze, după munca de la serviciu, am făcut bomboane de ciocolată.
Praline din ciocolată neagră cu ghimbirCiocolată cu lapte umplută cu stafide în cognac, ciocolată cu lapte umplută cu caise, ciocolată neagră cu fistic și miere, ciocolată neagră cu ghimbir. Și o rețetă nouă: bomboane de ciocolată albă cu cremă de cappuccino. Am avut ceva emoții, dar mi-a reușit crema aceasta, care e delicioasă.
Praline cu stafide îmbibate în cognac de casăM-am jucat din nou cu pensulele și culorile, cu formele și colile de transfer. Desenele de pe colile de transfer nu s-au imprimat așa cum aș fi vrut, și încă nu cunosc motivul. Va trebui să mai experimentez.
Am vrut să transmit bucurie și prietenie prin fiecare bomboană lucrată de mine. E atâta migală în munca aceasta, încât nu cred că o parte dintre sentimentele ciocolatierului de ocazie nu se transferă în materie.
Caux Palace

11. Lecția pe care am primit-o în stradă - Sep 12, 2019 11:13:00 AM
Ieri a fost ultima zi în care am ieșit în stradă pentru a strânge semnături. De cinci săptămâni încoace, eu și colegii mei din USR și PLUS ne-am făcut un obicei din a ieși în mijlocul oamenilor, pentru a aduna cele 200.000 de semnături necesare pentru înscrierea candidaturii lui Dan Barna la funcția de președinte al României.

A fost o experiență educativă. Pentru mine, prima de acest fel. Pentru unii colegi din USR Maramureș, ea a urmat strângerii de semnături pentru campania #farapenali și pentru alegerile europarlamentare.

Nu a fost ușor. Oamenii au opinii politice diferite și este firesc să fie așa. Mulți nu știau cine e Dan Barna, și asta ne-a dat de gândit. E clar că e nevoie de o creștere a notorietății.
Dar ceea ce m-a șocat a fost numărul foarte mare de oameni care se declară "apolitici". Am întâlnit și formula amuzantă "antipolitic". Cum să fii, logic vorbind, împotriva politicii? Cum altfel s-ar putea conduce o țară, un popor, decât prin intermediul politicii?

Este, însă, clar că oamenii au ajuns la capătul răbdării. Capitalul imens de optimism de după Revoluție tot scade de 30 de ani încoace. Acum a ajuns pe minus. Nu e de mirare, la ce conducători am avut. Nu am știut să îi alegem înțelept. Iar ei au profitat de naivitatea noastră.
Să spui că ești apolitic este, totuși, un nonsens. Politica ne influențează viețile zi de zi, în cele mai mărunte aspecte. Economia, educația, sistemul de sănătate, sistemul de justiție, administrația - toate depind de decizii politice. Nu ai avea cum să fii apolitic decât dacă ai fi un hippiot care se retrage să trăiască în mijlocul pădurii și se hrănește cu ciuperci 😈.

USR s-a născut datorită unor oameni care au ajuns la capătul răbdării. Dar care, în loc să se declare "antipolitici", au ales să se implice. Au încetat să mai aștepte să apară personaje providențiale, care să ne salveze din prăpastia în care ne aflăm, și au făcut pasul înspre politică. Sunt oameni care au reușit profesional, nu dintre cei care se bazează pe sinecuri pentru a se ridica social. Sunt oameni care au văzut că România mai are o șansă și nu au acceptat ca ea să se irosească. Dar acum, în stradă, am aflat că mai sunt foarte mulți oameni care încă nu știu că implicarea este soluția. Care încă așteaptă ca salvarea să vină de la alții. Sau care, din nefericire, au renunțat să mai spere.

În USR, suntem oameni foarte diferiți. Unii suntem pragmatici, alții idealiști. Eu mă număr printre aceștia din urmă. Am încasat țipete, înjurături și priviri goale, în timp ce strângeam semnături, convinsă fiind că astfel fac un lucru bun pentru țara mea. Țara mea în care încă mai vreau să rămân.

Au fost și momente frumoase. Oameni care ne încurajau. Un bătrân care a simțit nevoia să-mi povestească întreaga lui viață. Un tânăr care mi-a dăruit o cutie cu bomboane de ciocolată. Femei și bărbați cu luminițe în ochi. Și care ne cereau să nu îi dezamăgim.


Acum două zile, am aflat că cele 200.000 de semnături necesare înscrierii candidaturii lui Dan Barna au fost strânse. Și, împreună cu colegii mei, am continuat să ieșim în stradă. Dar am avut, atunci, sentimentul că efortul nostru nu a fost în van. Și a fost bine.

#danbarnapresedinte
12. Bomboane de ciocolată pentru revenirea din concediu - Aug 23, 2019 11:58:00 AM



Mi-am simțit cam ruginit talentul responsabil cu prepararea pralinelor, căci de când a venit vara m-am lăsat pe tânjală. Nu a fost doar căldura de vină, deși să lucrezi cu ciocolată pe vreme de caniculă e destul de dificil, ci și hotărârea mea de a mai reduce dulciurile din meniul de zi cu zi. Nu pot să spun că am reușit  😒, dar asta e altă poveste.



Legat de prepararea bomboanelor de ciocolată, trei lucruri mi se par extrem de dificile  😃:

1. Temperarea ciocolatei, adică stabilizarea moleculelor prin tratament termic, care încă îmi dă de furcă.
2. Să nu gust diferitele tipuri de ciocolată în timpul procesului de preparare.
3. Să îmi păstrez bucătăria cât de cât curată. După câteva ore de lucru, bucătăria mea e plină de ciocolată în cele mai nebănuite colțuri, încât mai are doar puțin până să semene cu căsuța din dulciuri a vrăjitoarei din "Hansel și Gretel".

Dar după o vreme în care mă țin departe de bucătărie, joaca cu ciocolata îmi lipsește. Și atunci găsesc un motiv sau un pretext pentru a-mi face hatârul. De data aceasta, m-am gândit la colegii mei, cărora nu le-am dat niciodată să îmi deguste pralinele. Un fel de "bun venit din concediu" dulce.




Nu mă apuc niciodată de prepararea bomboanelor, decât dacă știu că am suficient timp la dispoziție. Nu pot să lucrez cu ciocolata pe fugă, sau presată de timp. Am nevoie de cel puțin o jumătate de zi pe care să o aloc exclusiv bomboanelor. Nici măcar motanul meu nu mă stresează în timpul ăsta, este un animal foarte înțelegător.

Am pregătit câteva feluri de praline, încercând să le fac cât mai variate: ciocolată neagră cu fistic și miere, ciocolată neagră cu caramel sărat, ciocolată cu lapte cu stafide păstrate în cognac, ciocolată cu lapte cu semințe de pin, coajă de lămâie, cardamom, ghimbir și bucățele de coajă de portocală confiată, respectiv ciocolată albă cu caise uscate.

Îmi place să experimentez combinații noi, chiar dacă nu întotdeauna sunt mulțumită de rezultat. Iar accidentele nu lipsesc. Astăzi, spre exemplu, am stricat aproape toate bomboanele cu caramel sărat, pentru că nu mi-am dat seama că ar fi trebuit să pun două straturi de ciocolată, pentru ca învelișul să fie mai rezistent. Multe dintre praline mi s-au spart când am încercat să le scot din formă. Asta este, voi ști data viitoare.



Dar o mare realizare a fost pentru mine azi să testez pentru prima oară colile de transfer. Acestea permit transferarea unui model simetric, ca un soi de imprimeu, pe suprafața ciocolatei. Colile, care conțin mici desene din unt de cacao colorat, se lipesc de suprafața bomboanelor și se dezlipesc de abia după ce ciocolata s-a întărit. Astfel, modelul rămâne fixat pe bomboană. Am aflat, însă, și că aceste coli sunt deosebit de fragile, untul de cacao dezlipindu-se accidental de pe coală atunci când nu este manipulată cu destulă grijă.

Pentru o dietă echilibrată, data viitoare voi încerca și pralinele umplute cu frunze de salată.

Pentru că orice zi fără ciocolată este o zi irosită. 😂
13. Dragoste dincolo de limite - Aug 21, 2019 10:29:00 AM

Povești sub Stele vă propune, pentru seara de vineri, o poveste de dragoste în ton cu vremurile. Încet, încet, învățăm că dragostea șterge orice bariere, fie ele de limbă, de religie, de rasă, de gen, de vârstă sau, de ce nu, chiar limita dintre real și virtual. Vineri seară, ne deschidem mintea și sufletul pentru a ne imagina că suntem în fie locul lui, fie în al ei. Vom trăi, așadar, o nouă experiență fascinantă.









COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  vă invită vineri, 23 august, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, să urmărim împreună filmul “Her”.
Comedia romantică științifico-fantastică spune povestea introvertitului Theodore Twombly (Joaquin Phoenix), proaspăt divorțat. El duce o viață monotonă și singuratică și își împarte timpul între serviciu – unde compune și scrie scrisori la cererea clienților - jocuri video și rarisime întâlniri cu prietenii. Viața sa începe să se schimbe când își cumpără un sistem de operare foarte inteligent, însuflețit de o voce feminină foarte plăcută și botezat Samantha (Scarlett Johansson). Grație inteligenței atificiale, ea îi învață rapid toate preferințele, are mereu răspunsurile potrivite și soluțiile cele mai bune pentru problemele lui Theodore. Cei doi petrec tot mai mult timp împreună, iar el se îndrăgostește de noua prezență feminină din viața sa. Oscilând între bucurie și incertitudine, Theodore este măcinat de un conflict interior pe care nici măcar Samantha nu crede că îl poate rezolva.
Filmul “Her” (2013) în regia lui Spike Jonze, reprezintă debutul său ca unic scenarist. Nominalizat la cinci categorii ale Premiilor Oscar, a câștgat în 2014 premiul pentru cel mai bun scenariu original. Jonze a câștigat același premiu și la Globurile de Aur 2014, la a 66-a ediție a Premiilor Writers Guild of America, a 19-a ediție a Premiilor Critics' Choice, respectiv la Premiile Saturn 2014.
Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor fi reluate, iar biletele vor fi valabile pentru proiecția următoare.
Condițiile meteo nefavorabile ne-au obligat să întrerupem difuzarea filmului ”Singin’ in the Rain”, așadar biletele cu numărul cuprins între 784  - 898, vândute în 26 iulie, sunt valabile pentru orice proiecție din sezonul acesta. Musicalul va fi reluat spre sfârșitul sezonului, îl mai amânăm puțin în speranța că vom deruta ploaia.


14. Trufe pentru copii năzuroși - Aug 19, 2019 5:32:00 PM




Când copiii familiei vin acasă, atât eu, cât și mama începem să ne reamintim cele mai de succes rețete preparate de-a lungul anului. Apoi așteptăm reacțiile cu sufletul la gură, căci nepoții noștri sunt cam năzuroși și nu e ușor să-i mulțumești.


Astăzi am făcut trufe din ciocolată neagră și din ciocolată albă. Am folosit două rețete pe care le-am găsit în niște cărți dedicate preparării ciocolatei, pe care mi le-au adus tocmai din Anglia prietenele mele Diana T. și Diana D. Dată fiind pasiunea mea pentru ciocolată, nici că se puteau gândi la niște cadouri mai potrivite! 
Cele două rețete le-am mai testat o dată și au avut mare succes în familia mea și în rândul prietenilor. Trufele cu ciocolată albă conțin, pe lângă ingredientul de bază, unt, frișcă lichidă și lichior de portocale, iar cele cu ciocolată neagră, unt, frișcă, cognac și iaurt grecesc (dar eu am folosit iaurt islandez, pentru că doar pe acesta îl aveam la frigider; este un iaurt la fel de consistent ca cel grecesc, doar că nu conține grăsime). 


Am folosit ciocolată belgiană Callebaut, pe care am avut acum ocazia să o testez pentru prima oară. Sunt foarte mulțumită de ea, are un gust fin și nobil. Am acoperit trufele albe cu fulgi de ciocolată albă, cumpărați ca atare din magazin, dar pentru că nu mi-au ajuns, o parte dintre trufe le-am dat prin migdale mărunțite. Trufele negre le-am acoperit cu „viermișori” de ciocolată, cumpărați tot de la supermarket.

Eram sigură că adulții vor iubi trufele mele. Dar am avut emoții că cei mici nu vor aprecia desertul meu, din cauza gustului vag de alcool. Însă ei au fost încântați, nici măcar nu și-au dat seama de acest detaliu.



Singura critică pe care am primit-o a fost că trufele, ținute la temperatura camerei, se înmoaie destul de tare. Ele ar trebui consumate direct de la frigider. Mai ales că azi a fost o zi foarte caldă, ceea ce a făcut destul de dificilă chiar și prepararea trufelor.

Concluzia? O zi fără ciocolată este o zi irosită. 😉

15. Ciocolata, o altă fabrică de fericire - Aug 15, 2019 6:09:00 AM


Am făcut o pasiune pentru bomboanele de ciocolată. Să le fac, nu să le mănânc neapărat. Anul acesta am încercat pentru prima dată să fac singură praline, trufe și decorațiuni din ciocolată, și mi-am dat seama că e un domeniu fascinant. Așa că am început să îmi cumpăr lucrurile de care am nevoie pentru a putea să prepar dulciuri nu doar bune, ci și frumoase.
Împreună cu o prietenă, pricepută într-ale fotografiei, am creat o pagină de Facebook pentru a-mi prezenta creațiile. Dar dl Mark, patron la Facebook, nu s-a purtat prea frumos cu mine. Așa că acum am decis să îmi iau calabalâcul și să mă mut "la mine", adică aici, pe blogul Fabrica de fericire. Că doar ciocolata e, de multe ori, o sursă prețioasă de fericire.
Sigur, eu pregăteam bomboanele la nivel de amator. Acum, însă, am cumpărat termometre, așa că voi putea tempera ciocolata așa cum trebuie. Va fi next level. Am cumpărat și ciocolată belgiană Callebaut, una dintre cele mai bune. Tocmai am gustat-o, e delicioasă.
Am unele instrumente pe care încă nu am apucat să le testez. Am și ambalaje noi. Trebuie doar să mă apuc de lucru. Mai exact, trebuie doar să-mi găsesc timpul necesar pentru a mă apuca de lucru. Ard de nerăbdare.
Nu știu cum fac, dar îmi găsesc doar hobby-uri care cer o grămadă de timp. 😊



16. Baia Mare, acum și atunci. Aventura unei călătorii în timp - Aug 2, 2019 4:20:00 AM
Ne gândim adesea la muzee ca la niște locuri prăfuite, înghețate în timp, cu oameni care trăiesc într-un turn de fildeș, un soi de șoareci de bibliotecă fără legături cu realitatea. E o falsă percepție, cel puțin în parte. Acolo unde lucrează oameni tineri, ca vârstă sau ca spirit, se întâmplă lucruri provocatoare. Așa cum e și proiectul "Safari Urban" lansat de Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare». O invitație de a vizita expoziția permanentă a muzeului și de a o conecta la prezent, printr-un alt gen de artă: fotografia. Baia Mare, acum și atunci. O călătorie în timp care poate fi asumată de oricare dintre noi. Luați-o ca pe-o aventură. 





COMUNICAT DE PRESĂ

Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» lansează în luna august provocarea unui Foto Safari Urban. Băimăreni și turiști deopotrivă, luați-vă aparatul foto și porniți luna aceasta pe urmele lui Hollósy. Recunoașteți locurile și clădirile care l-au inspirat, fotografiați-le și vom reface împreună poezia urbei!Vara, mai mult ca oricând, visăm să petrecem orice clipă liberă departe de oraș. Clădirile par că ne-apasă, asfaltul se-ncinge, iar străzile ne dirijează mereu spre serviciu. Orașul trăiește ca noi: urban nu înseamană mereu sufocant, iar forfota trecătorilor nu e întotdeauna aglomerație. Fă o pauză și ia peisajul citadin la pas. Descoperă-l, ascultă-l și caută! Caută inspirația celor aproape 4000 de artiști din întreaga lume care au venit la Baia Mare încă din 1896. Fascinați de frumusețea locurilor, au pictat și au „documentat” orașul. 


Te invităm să alegi din expozițiile Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» lucrări care înfățișează diverse ipostaze ale orașului nostru și să cauți “echivalentul urban contemporan”.  Fă o fotografie care surprinde (aproximativ) același “peisaj urban” și trimite-o prin e-mail, pe adresa muzartbm@yahoo.com, sau să o adu-o la muzeu (sediul de pe str. 1 Mai, nr.8).Fotografiile și lucrările care le-au inspirat vor face parte dintr-un proiect expozițional colectiv intitulat Foto Safari Urban. Cele două perspective, cea a pictorului consacrat și cea a fotografului contemporan vor fi prezentate fizic și virtual de Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» în luna septembrie.



Participanții pot să își aleagă lucrări din toate expozițiile Muzeului Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»:· expoziția permanentă Centrul Artistic Baia Mare. Repere Europene între tradiţii şi inovaţii, deschisă la sediul muzeului, pe str. 1 Mai, nr.8, de marți până duminică între 10,00 – 16,30; · expoziția temporară Portretul unui anotimp – TOAMNA deschisă la sediul muzeului, pe str. 1 Mai, nr.8, de marți până duminică între 10,00 – 16,30;· expoziția temporară Capodopere muzeale. Achiziții & Restaurări 2007 – 2019, deschisă la Colonia Pictorilor, pe str. Victoriei, nr. 21, de miercuri până vineri între 10,00 – 18,00 și sâmbătă – duminică între 12,00 – 20,00. Proiectul Foto Safari Urban este o continuare a instalației „Centrul Artistic Baia Mare. Expoziție atemporală urbană” organizate în cadrul evenimentului Street Delivery, din 30 iunie, în Parcul Scriitorilor (Cinema Dacia), Baia Mare.
Oana ENĂȘEL Referent de specialitate

17. Concentrare colectivă de alungat ploaia - Jul 31, 2019 3:04:00 PM
Vinerea trecută am cântat cu adevărat în ploaie, căci vremea nu a ținut cu noi, dar săptămâna aceasta e musai să vizionăm filmul până la sfârșit. Nimic nu e mai frustrant decât să cunoști începutul unei povești de dragoste, dar nu și continuarea ei.
Așa că fiți cuminți, concentrați-vă puternic, bateți mătănii și țineți post negru până vineri seară la 10. Ploaia ne va ocoli miraculos și răsplata ne va aștepta la Teatrul de Vară!





COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  reia vineri, 2 august, de la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, proiecția filmului “Singin’ in the Rain”, întreruptă săptămâna trecută de ploaie.
Condițiile meteo nefavorabile ne-au obligat să întrerupem difuzarea musicalului, așadar biletele cu numărul cuprins între 784  - 898, vândute în 26 iulie, sunt valabile pentru proiecția de vinerea aceasta.
“Singin’ in the Rain” (SUA, 1952), este unul dintre cele mai iubite musicaluri din toate timpurile. Regizat de Gene Kelly și Stanley Donen, acesta prezintă momentul în care la Hollywood se face tranziția de la filmul mut la cel cu sonor, iar multe vedete par să aibă probleme de adaptare.
Don Lockwood (Gene Kelly) si Lina Lamont (Jean Hagen) formează un cuplu de succes, cel puțin pe scenă. Pentru a-și spori popularitatea, la cererea producătorilor cei doi pozează în amorezi și în viața reală, cu toate că între ei există fel de fel de animozități. Situația se complică și mai mult când cel mai recent film al lor, “The Dueling Cavalier” este transformat într-un musical, iar Lina are nevoie de o dublură. În scenă intră Kathy Selden (Debbie Reynolds), care devine vocea ei, însă nu doar din spatele cortinei…
Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor fi reluate, iar biletele vor fi valabile pentru proiecția următoare.




18. Vineri, la Teatrul de Vară, Hollywood-ul cântă în ploaie - Jul 25, 2019 4:50:00 AM
Dacă sunteți prin Baia Mare, înseamnă că nu sunteți în concediu, adică ați avut o săptămână grea la serviciu și v-ar prinde bine o seară de vineri relaxantă.
Filmul propus de echipa de la Povești sub stele (Oana Enășel și Răzvan Teodorescu) pentru săptămâna aceasta e cum nu se poate mai potrivit: o cădere într-un timp când viața era mai simplă (sau, cel puțin, așa ne place nouă să credem) și mai luminoasă. Muzică, dans, dragoste și naivitatea aceea specifică filmelor clasice, care parcă ne lipsește în vremurile în care pe primul plan sunt așezate efectele speciale cât mai costisitoare.

Totul în atmosfera caldă a Poveștilor sub stele, adică

Teatrul de Vară + hamace + limonadă + Prosecco + floricele = LOVE.




COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  vă invită vineri, 26 Iulie, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, să urmărim împreună “Singin’ in the Rain”. Filmul clasic pe care îl propunem în luna iulie este “Singin’ in the Rain” (SUA, 1952). Musicalul regizat de Gene Kelly și Stanley Donen prezintă momentul în care la Hollywood se face tranziția de la filmul mut la cel cu sonor, iar multe vedete par să aibă probleme de adaptare.
Don Lockwood (Gene Kelly) si Lina Lamont (Jean Hagen) formează un cuplu de succes, cel puțin pe scenă. Pentru a-și spori popularitatea, la cererea producătorilor cei doi pozează în amorezi și în viața reală, cu toate că între ei există fel de fel de animozități. Situația se complică și mai mult când cel mai recent film al lor, “The Dueling Cavalier” este transformat într-un musical, iar Lina are nevoie de o dublură. În scenă intră Kathy Selden (Debbie Reynolds), care devine vocea ei, însă nu doar din spatele cortinei…Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor respecta programarea lunii iulie, iar filmul anulat va rula în luna august. 

Singin' in the Rain - Official Trailer


19. Am găsit fericirea - Jul 20, 2019 2:28:00 PM

Știți cum e când ai un vis care într-un final se împlinește și realizezi că în realitate totul a fost mult mai frumos decât ți-ai imaginat?

Așa a fost Elveția pentru mine.

O țară pe care mi-am dorit să o vizitez, dar care mi se refuza ca o ființă prea conștientă de propria-i valoare. O țară a cărei frumusețe o bănuiam, dar care mi s-a dezvăluit acum în toată puritatea culorilor ei.

O țară al cărei centru e, pentru mine și pentru unii prieteni ai mei, un mic sat din vârf de munte, Caux, simbol al păcii, al toleranței și al iubirii. Cu un palat superb, imens, în care, în timpul războiului, și-au găsit refugiul o mulțime de evrei. Și în care își găsesc liniștea interioară, de atunci încoace, generații de oameni deciși să producă o schimbare în jurul lor. Oameni cu mintea deschisă, dornici să pună capăt unor conflicte care în comunitățile lor durează poate de sute de ani, dornici să răspândească în jur dragoste și înțelepciune. Caux Palace, unde organizația Initiatives of Change pune la cale, vară de vară, o  serie de conferințe internaționale. Anul acesta, tema ultimei conferințe a fost "Tools for Changemakers: Rebuilding Trust in Europe" (Instrumente pentru cei care produc schimbări: Reconstruind încrederea în Europa). 

Caux PalaceNu e genul de conferință la care să începi să caști ascultând discursurile docte ale unor șoareci de bibliotecă închiși în turnul lor de fildeș. E mai degrabă un loc unde se adună oameni de toate culorile și credințele, care, deși nu se cunosc între ei, dezvoltă imediat un fel de legătură secretă. Aici, toți le zâmbesc tuturor. Zău că nu sunt o persoană foarte sociabilă, dar aici, în Caux, m-am întâlnit pentru prima dată cu o fată în lift și am început să povestim de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea. Când m-am dus la bucătărie, am fost salutată cu „Sara bună!” de bucătarul cu origini sibiene. 

M-am împrietenit cu Galina din Ghana, Africa și cu Sofia din Ucraina, am ascultat ororile prin care a trecut Omar ca deținut politic în Siria și am văzut doi foști dușmani, un turc și o armeancă, deveniți foarte buni prieteni, în ciuda genocidului armean, nerecunoscut de turci, care a marcat generații întregi. Am văzut oameni trecând prin crize identitare și m-am văzut pe mine mai împăcată ca niciodată, am auzit oameni plângând în baie și am văzut oameni zâmbind în timp ce meditau privind munții. Am văzut sinceritatea cuprinzându-ne sufletele și sensibilitatea noastră, a tuturor, afișată și acceptată ca o valoare.



Am fost printre cei care, dis de dimineață, își începeau ziua meditând la problemele comunităților lor. Sau la problemele Europei. Sau la problemele lor personale. Am fost printre cei care își notau gândurile și care și le împărtășeau celorlalți, fără teama de a fi judecați. Am fost printre cei care au identificat poveștile comunităților lor și care au încercat să găsească soluții pentru a le rescrie, prin prisma toleranței și a înțelegerii față de celălalt. Am fost printre cei care au făcut exerciții de compasiune, încercând să îl înțeleagă pe cel identificat ca dușman.

La un moment dat, două domnișoare din Marea Britanie mi-au luat un interviu. Voiau să ia interviuri la 20 de femei și la 20 de bărbați, cu câteva întrebări fulger, care puneau în valoare spontaneitatea persoanei. M-au întrebat, printre altele, care a fost cea mai fericită zi din viața mea. Și le-am spus că cele mai fericite zile din viața mea sunt cele petrecute în Elveția, zile în care am admirat peisaje de vis, în care am întâlnit oameni extraordinari și în care mi-am găsit liniștea interioară, încetând să mă mai blamez pentru tot felul de vini mai mult sau mai puțin reale. Zile în care m-am simțit apreciată și iubită. Zile care aș fi vrut să dureze la nesfârșit și să devină pentru mine normalitatea.

Am găsit fericirea. Ea e mereu neutră și are aromă de ciocolată. E undeva, în vârf de munte, și trăiește cu capul în nori pufoși de iubire.



PS: Le-am vorbit colegilor din Caux despre situația din România. Despre falia din societatea românească, deschisă între susținătorii puterii și cei ai opoziției, despre lipsa noastră de dialog, despre cum totul se reduce la înjurături aruncate dinspre o parte înspre cealaltă. Le-am spus despre corupția din România și despre lupta noastră pentru o societate mai bună și pentru o clasă politică mai curată. Le-am spus că ne dorim o democrație adevărată, stat de drept, drepturi ale omului respectate, libertăți civile. Le-am spus și despre conflictele interetnice, despre intoleranța noastră față de maghiari și romi.
Am venit din Caux cu o energie nouă, pe care o voi folosi începând de săptămâna viitoare. Începe curând strângerea de semnături pentru susținerea candidatului la alegerile prezidențiale. Apoi campania electorală. Îmi doresc să fim constructivi. Îmi doresc mai puțină ură și mai multă speranță. Îmi doresc o Românie care să mă încarce cu energie și care să mă facă să cred că este pentru binele meu să rămân aici. Și să plec spre alte zări doar în concedii.


Later edit: Două românce talentate au răspândit sunetele vindecătoare ale muzicii în atmosfera de vis din Caux: Liliana Neciu Pop, băimăreancă stabilită la Cluj, solistă la Opera clujeană, și Oana Dinea, pianistă clujeancă stabilită la Geneva. Două femei de aur, pe care m-am bucurat că am avut ocazia să le cunosc. Ele au cântat atât în cadrul conferinței "Tools for Changemakers", cât și la conferința  "Toward an Inclusive Peace" (Înspre o pace incluzivă). 

















Spectacol despre istoria și cultura evreilor

Masa României la Seara culturală



Cu prietena Galina, din Ghana, Africa


Seara artiștilor
Echipa Ucrainei la Seara culturală






20. Gatsby, invitat la Povești sub stele - Jul 9, 2019 2:43:00 PM

Gatsby, invitat la Povești sub stele

Ei, ce-a fost mai greu a trecut, adică zilele de luni și marți, de mâine ne pregătim pentru week-end. Și mai ales pentru seara de vineri, când, la cererea publicului, invitat la Povești sub stele va fi chiar Gatsby. Marele Gatsby 👀Am votat și eu cu acest film pe pagina Povești sub stele și chiar v-am îndemnat să faceți la fel. Se pare că ați fost ascultători 😂. (Glumesc, nu mă cred atât de importantă). E foarte bine: e un film cu o atmosferă aparte, care nu trădează cartea lui Scott Fitzgerald, și cu siguranță vă veți îndrăgosti de personaje. Din păcate, eu nu voi putea fi vineri seară la Teatrul de vară. Dar gândul meu va fi la Gatsby, la Daisy  și la prietenul Nick. Voi să mergeți neapărat la film, e alegerea perfectă pentru o vizionare în aer liber.Să fiți cuminți! 😇






COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  vă invită vineri, 12 Iulie, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, să urmărim împreună, la alegerea publicului, “The Great Gatsby”.Ecranizarea romanului “Marele Gatsby” de Scott Fitzgerald în regia lui Baz Luhrmann, recreează atmosfera Americii anilor ’20 – epoca prohibiției, a contrabandei și a evoluției favorabile a bursei, în care luxul și depăravarea iau locul valorilor și a moralei. Povestea lui Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio) este narată de Nick Carraway (Tobey Maguire), un scriitor aspirant, internat pentru dezalcoolizare într-un sanatoriu. El își amintește cum l-a cunoscut pe extravagantul milionar în primăvara anului 1922 când, în căutarea visului american s-a mutat la New York și a început să lucreze pe Wall Street. Căsuța în care locuia era chiar în vecini de conacul lui Gatsby, iar el obișnuia să privească fascinat luxul și opulența petrecerilor găzduite acolo. Nick este poftit la cină de verișoara lui, Daisy Buchanan (Carey Mulligan), și de Tom, soțul său afemeiat. Imediat după aceasta, primește o invitație la următorul bal și află că de fapt Gatsby si Daisy au avut o aventură în urmă cu cinci ani, iar el dorește să o întâlnească…Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor fi decalate cu o zi înainte sau după data programată. 



21. Bătaie electorală - Jul 4, 2019 3:05:00 PM


Anunț important pentru țară: urmează un scrutin hotărâtor pentru soarta noastră. Oana Enășel și Răzvan Teodorescu, supranumiți Povestitorii de sub stele, ne provoacă să ne luăm soarta în mâini. Astfel, în noaptea de vineri spre sâmbătă (5/6 iulie 2019), pe pagina Povești sub stele va fi postat un poll, unde vom putea vota noi înșine unul dintre filmele care urmează să fie proiectate la Teatrul de Vară. Dacă toate merg bine și vremea ține cu cinefilii, vom vota filmul de vineri, 12 iulie, ora 22; în caz de vijelii, grindină sau chiar ninsoare (că nu se știe niciodată), filmul va fi reprogramat.Bun, trag concluzia că ne aflăm deja în plină campanie electorală, motiv pentru care vă anunț că susțin filmul "Marele Gatsby", chiar dacă aș fi preferat varianta cu inegalabilul Robert Redford. Până pe 12 iulie aveți timp să citiți și cartea, în caz că nu ați făcut-o deja. Vă asigur că nu o veți uita prea ușor. 😏
Și ca oferta să fie de nerefuzat, aflați că pe lângă limonadă, Prosecco și popcorn, de acum înainte la Povești sub stele vom beneficia și de hamace. Eu cred că nici nu mai plec acasă!
Ne vedem mâine seară, la filmul cu dragoste și gloanțe.






COMUNICAT DE PRESĂ
Povești sub stele vă anunță programul proiecțiilor din luna iulie 2019. Luna aceasta vă invităm să alegeți filmul pe care doriți să îl vizionăm împreună vineri, 12 iulie, la Teatrul de vară băimărean.

Povești sub stele, vă prezintă filmele pe care le veți putea urmări în serile de vineri ale lunii iulie, la Teatrul de vară băimărean. Așa cum v-am obișnuit deja, programul cuprinde comedii și filme de acțiune tip blockbuster, perfecte pentru o seară de vineri alături de prieteni, dar și un film clasic și unul de animație.
Vineri, 5 iulie, ora 22,00 – Kiss Kiss, Bang Bang (SUA, 2005);
Vineri, 12 iulie, ora 22,00 – Voi alegeți filmul! ;
Vineri, 19 iulie, ora 22,00 – Smallfoot (SUA, 2018);
Vineri, 26 iulie, ora 22,00 – Singin’ in the Rain (SUA, 1952).
Vă ascultăm sugestiile și, cu fiecare eveniment, încercăm să ne apropiem cât mai mult de preferințele voastre. Astfel, al doilea film al lunii iulie va fi unul ales de publicul nostru. Vă propunem o listă cu patru titluri din care vă invităm să alegeți.
* Shaft (SUA, 2019);
* The Great Gatsby/ Marele Gatsby (SUA, 2013);
* Tag/ Tag: Dă-o mai departe (SUA, 2018);
* The Mule/ Curierul traficanților (SUA, 2018).
Așteptăm răspunsul vostru în sondajul de pe pagina de Facebook Povești sub stele, dar și prin mesaje sau e-mail (povestisubstele@gmail.com) până marți, 9 iulie, ora 12,00. Vă încurajăm să ne transmiteți cât mai multe reacții pentru a ne putea adapta gusturilor voastre.
Pentru a desăvârși experiența cinematografică, ni se alătură brandul românesc de hamace născut și cusut în familie, Yoummock Hammocks. Continuăm colaborarea cu prietenii noștri de la Glam Events, de la care puteți cumpăra limonadă proaspătă, popcorn și prosecco. Ne bucurăm de ajutorul voluntarilor de la Asociația DEIS. Partenerul nostru media este Social FM.
La fel ca până acum, pe pagina de Facebook Povești sub stele găsiți descrierea filmului, trailerul, dar și informații privind eventualele modificări. De asemenea, pentru a oferi informații într-un mod cât mai rapid și accesibil, totul e la un click distanță: prin scanarea codului QR de pe afișe sau biletele de intrare la film, dar și pe Instagram.
Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor respecta planificarea anunțată, iar titlurile neproiectate vor fi reprogramate în luna august. Prețul unui bilet este 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii însoțiți de părinți beneficiază de intrare gratuită.
22. Noapte de vară - Jun 30, 2019 9:30:00 AM



Îmi scot un picior de sub plapumă. Sunt ud din cap până în picioare, tricoul mi-e lipit de piele, perna s-a umezit și ea. De când a îmbătrânit, a început să sforăie. La început sforăiam doar eu. Mă trezea cu un sărut și mă ruga să mă întorc pe o parte.
Nici nu mai știu ce visam. Dar oare am visat? Se spune că visăm în fiecare noapte, fără excepție, doar că nu întotdeauna ne amintim visul. Aș vrea să știu ce am visat în seara asta. Ceva legat de șeful meu și pretențiile lui absurde,ceva legat de partida de pescuit pe care o aștept în week-end? Sau poate de Andreea Esca, am văzut-o aseară la știri. Ea și decolteurile ei. Cică i se spune „Roboțelul”, pentru că nu greșește niciodată când citește știrile. Mă întreb dacă o fi tot un roboțel și în pat.
Nu se mai oprește din sforăit. Să-i dau un ghiont? Să mă ridic și să scap pe jos o carte? Aș spune că nu potsă dorm și că m-am hotărât să citesc ceva. Mai bine mă ridic și merg pe balcon, e insuportabilă căldura asta. Ar trebui să cumpărăm un pat nou, ăsta scârțâie când ți-e lumea mai dragă.
E mai bine aici, parcă totuși se simte un vânticel plăcut. Oare cât o fi ceasul? Ce ciudat arată casele acelea în lumina galben-portocalie a becului de pe stradă! Parcă ar fi aplecate într-o parte, poznaș. Și supermarketul arată ciudat noaptea. Ha ha, da, chiar așa, parcă mi-ar trage cu ochiul. Hei, dar ce face bărbatul acela pe trotuar? Așa cum e, întors cu spatele, și cu brațele îndoite, pare că urinează. Chiar în halul ăsta am ajuns, să ne pișăm în mijlocul străzii?! Nu mai avem nicio limită, nu mai avem bun-simț, nicibună creștere. E îngrozitor. Ha, uite-l, se întoarce. Nu m-a zărit. A, e cu mâinile în buzunarele blugilor. Nu s-a întâmplat nimic. Dar ce face, vorbește singur? Da, ăsta chiar vorbește singur. Un biet nebun rătăcit în noapte.
Foto: Lucian Petru GOJA
Poate că așa aș fi ajuns și eu dacă...Oare ce mai face Emma? Am auzit că a plecat undeva în Nord. Suedia? Danemarca? Habar n-am. Cică lucrează ca educatoare la o grădiniță. Întotdeauna i-au plăcut copiii.Sper că nu s-a tuns. Dacă îmi plimb palma peste obraz, parcă simt și acum mătasea părului ei mângâindu-mă. Aș vrea să-i scriu. Să-i spun că n-am mai iubit pe nimeni așa cum am iubit-o pe ea. Dacă o găsec pe Internet, poate că reușim să ne întâlnim. Îmi aranjez o delegație în Suedia... cât de greu poate să fie? Sau poate vine ea în vizită, câteva zile. Am ieși la o cafea, m-aș uita în ochii ei și i-aș spune: „Ema, nu te-am mințit. Chiar ai rămas a mea pentru totdeauna. Așa cum ți-am promis.” Și ea ar râde, cu râsul ei cristalin, și mi-ar spune: „Știi, Oigăn, am doi copii frumoși și amuzanți. Soțul meu îți transmite salutări.” Hm.
Aș putea să merg mâine seară să joc baschet cu colegii de serviciu. Habar n-am dacă aș mai nimeri coșul. N-am mai jucat baschet de când m-am despărțit de Emma. De fapt, ea a fost motivul pentru care am intrat în echipa liceului. Râdeau toți de mine, eram prea scund. Dar am făcut față. Când ea stătea în tribună, prindeam aripi.
Uitasem că mai am o țigară în pachetul ăsta. Ce obicei păcătos! La vârsta la care m-am apucat eu de fumat, alții se lăsau deja. În liceu nu fumam. Colegii mei mergeau în pauze la WC să fumeze. Noi chiuleam de la câte o oră și ne refugiam într-o cabină doar pentru a ne bucura unul de altul. Țin minte perfect: în cabina WC-ului mirosea a fum și a clor. Îi dădeam jos bluza încet, cu grijă, și o priveam ca pe o minune. Ochii mi se umpleau de lacrimi, iar ea mă mângâia pe obraji. Săruturile noastre aveau gust sărat. Nu credeam că o merit și mă așteptam să o pierd oricând. Ea îmi spunea că mă iubea, dar eu eram terorizat. Mă purtam ca un om care avea ceva greu pe conștiință.
Când mi-a spus că nu vine la facultate în București, am avut un șoc. Prefera Timișoara. Acolo mergea și vărul ei de-al doilea, tipul ăla musculos, iar părinții ei voiau să o știe în siguranță. Dubios tip! Mă întreb dacă se culcau împreună. Pe mine, părinții ei nu m-au plăcut niciodată. I-am auzit o dată cum îmi spuneau „limbricul ăla”. Cred că se prinseseră că fiica lor nu mai era virgină.
Ciudat, când am aflat că ne vom despărți m-am simțit cumva ușurat. Toată tensiunea aceea dispărea ca prin farmec. Eram din nou liber. Eram singur. Nu meritam pe nimeni, nu aveam pe nimeni. Ordinea lucrurilor revenise la normal. Nu mai aveam nimic pe conștiință.
N-am mai avut niciodată nimic pe conștiință. N-am fost un înger, dar nici nu am mai primit daruri neașteptate de la viață. La scurtă vreme am cunoscut-o pe viitoarea mea nevastă. Nu se compara cu Emma. Nu mă podideau lacrimile când o priveam. Nu mi se învălmășeau emoțiile în stomac când o atingeam. Nu mi se lăsa o cortină neagră peste creier când o sărutam. Nu că ar fi fost urâtă, dar... și nici măcar nu sforăia pe atunci.
-Oigăn, ce faci? Închide ușa aia, că intră țânțarii.

23. Vis cu Humphrey Bogart - Jun 27, 2019 6:13:00 AM




Acum, serios: ce răsplată mai bună poți să îți dorești la sfârșitul unei săptămâni de muncă, decât să îl (re)vezi pe Humphrey Bogart în acțiune? Asta, desigur, dacă îți plac bărbații. Dar nu vă bosumflați, nici Mary Astor nu e chiar de aruncat. De data asta, mă tem că va fi fără Prosecco (doar o dată pe an e prima proiecție din an, bănuiesc eu), dar va fi cu popcorn și limonadă, cu răcoare și cu prieteni. Un vis, ce mai! Cum e zicerea aceea clasică deja, "dacă vă pasă, ieșiți din casă!" Ne vedem la Teatrul de Vară (Baia Mare, str. Dealul Florilor nr. 1), vineri seară de la 10. 




COMUNICAT DE PRESĂ

Povești sub stele  vă invită vineri, 28 Iunie, la ora 22,00, la Teatrul de Vară băimărean, să urmărim împreună “Șoimul maltez”.
“Șoimul maltez” (SUA, 1941) este ecranizarea romanului omonim al lui Dashiell Hammett, care spune povestea detectivului Sam Spade (Humphrey Bogart), a cărui destin se schimbă brusc în noaptea în care Miss Wonderly (Mary Astor), o adevărată femme fatale, îl angajează să o protejeze, iar partenerul său, Miles Archer este ucis. Crimele se țin lanț, iar preafrumoasa Miss Wondely nu numai că este înconjurată de oameni foarte periculoși, dar se și dovedește a fi altcineva decât pretinde. Încercând să găsească criminalul, Spade se afundă tot mai adânc în lumea interlopă și intră în cârdășie cu doi ticăloși: efeminatul Joel Cairo (Peter Lorre) și grotescul Kasper Gutman (Sydney Greenstreet). Cei trei pornesc în căutarea Șoimului maltez – o statuetă de aur încrustată cu pietre prețioase, plătită tribut de Cavalerii de Malta regelui Carol al V-lea al Spaniei și furată de pirați în 1539. Filmul, care îl are pe Humphrey Bogart în rolul principal, are trei nominalizări la Oscar și a fost considerat de Entertainment Weekly și Panorama du Film Noir Américain primul mare film noir din industria cinematografiei. Biletul de intrare costă 10 lei și poate fi cumpărat de la intrarea în amfiteatru, înainte de eveniment. Copiii beneficiază de intrare gratuită. Deoarece desfășurarea evenimentelor depinde de condițiile meteo, în cazul vremii nefavorabile proiecțiile vor fi decalate cu o zi înainte sau după data programată. 
24. Sfâșiere - Jun 22, 2019 4:59:00 AM


A desfăcutdoza de bere cu un sunet răcoritor. În birou, aerul erafierbinte și rochia i se umezisesub brațe. Berea a datpe dinafară, spuma i s-a scurspe picioare, udând poalele largi ale rochiei scurte. Ea a râs. El a făcuto grimasă și și-a întorsprivirea.-Uite, vezi?, l-aîntrebat, urmărindcu degetul arătător, pe doză, literele cuvintelor:„Alcohol Free”. -Dacă e fără alcool, de ce o mai bei?-Pentru că îmi place, i-arăspunszâmbind obraznic. Lasă-mă să fac prostii. Oamenii au vicii, oamenii fac lucruri rușinoase. E în firea lucrurilor. Nu suntem sfinți. Au plecat de la birou pe la miezul nopții. Fusese o petrecere între colegi, o aniversare cu pizza și glume pe care le puteau înțelege doar ei, cei care petreceau împreună mai mult de zece ore zilnic. Erau ca o familie.Foto: Lucian Petru GOJAS-a oferit să o ducă acasă. Nu era prima oară. Știa unde stă. Când auajuns, a oprit și i-a spus „noapte bună”. Gândul îi zburadeja la soția lui, la cum avea să îi explice că petrecerea se lungise atât. La cum avea să își sărute pe obraji copilul deja adormit. A doua zi urmau să plece în concediu.-Noapte bună!, a spus Andrei, fără nuanțe în glas.-Sărută-mă!, i-a cerut Ela. -Nu pot.-Vreau să mă săruți tu, nu să te sărut eu. Visez de prea mult timp la asta, a insistat femeia.-Somn ușor!, i-a uratel, așteptând ca ea să iasă din mașină. Dar ea nu se dădea bătută. I-a pus palma peste prohab și a apăsat-o ușor. El a vrut să îi îndepărteze mâna, ea s-a împotrivit, el a ripostat. S-au bătut așa câteva secunde. S-au oprit apoi într-un sărut pasional. -Nu înțeleg ce vrei de la mine, i-a spus, îmbrățișând-o. Îmi dai semnale contradictorii. Nu știu cum să mă port cu tine.-Hai sus, i-a spus Ela. -Nu pot, trebuie să ajung acasă. Dar spune-mi, de ce?-O să-ți explic odată. Suntem prea diferiți, a spus Ela, mângâindu-i fața. Ne-am scoate ochii, dacă am fi împreună. -Așa crezi?, a întrebat Andrei. Nu era convins.-Da, uneori te urăsc. -Noapte bună, Ela. -Noapte bună. Când s-a întors din vacanță, ea nici nu l-a privit. S-a ferit de toate atingerile lui. El încerca să îi vorbească, ea tăcea. Privea ecranul calculatorului din fața ei și tăcea. În schimb, vorbea mereu cu ceilalți colegi și râdea. Râdea tare, de parcă ar fi fost cea mai fericită ființă din lume. Într-o noapte i-a trimis un SMS: „Mi-e dor de tine” Se despărțiseră de doar câteva ore. El nu i-a răspuns. Apoi l-a sunat. Avea telefonul închis. Ela acoborât la non-stop și și-a cumpărat câteva doze de bere. Bere cu alcool. Dacă el ar fi știut, ar fi urât-o din tot sufletul.Le-a băut pe toate, una după alta, singură, așezată în fața ventilatorului, la masa pe care tronau laptopul, doze goale, cărți necitite, o ceașcă de cafea goală, un vibrator, o jumătate de tabletă de ciocolată și un smartphone. I-a analizatpentru a suta oară profilul de Facebook, sperând să descopere ceva nou, ceva important, ceva neștiut despre el. I-a studiat pozele din concediu, a dezgropat din uitare pozele de la nuntă, a ascultat piesele distribuite de el. „Oh, my baby, how beautiful you are/ Oh, my darling, completely torn apart/ You’re gone with the sin, my baby, and beautiful you are”. Boxa duduia. Ela nu voia să își mai audă gândurile. A doua zi a întârziat la serviciu. Avea fața buhăită și respirația grea. Și-a găsit colegii șușotind îngrijorați. Din când în când, unii izbucneau în râs. Ela s-a așezat la calculator și a început să lucreze. Capul îi vâjâia.Când a intrat Andrei în birou, mai târziu decât de obicei, colegii au devenit suspect de tăcuți. Toți aveau privirile în pământ. Toți așteptau ca el să explice de ce, cu o noapte în urmă, postase pe Facebook un text în care recunoștea că este homosexual și că viața lui de familie e o minciună.


HIM - Gone With The Sin

25. Se apropie Tabăra de la Ocoliș. Tema de anul acesta: "În veșnică opoziție democratică: Literatura" - Jun 18, 2019 1:03:00 PM
Mai e puțin timp până la deschiderea Taberei Naționale de Literatură și Arte Plastice de la Ocoliș (Maramureș). Tema de anul acesta este incitantă: "În veșnică opoziție democratică: Literatura".
Varăde vară, scriitori, pictori, sculptori și artiști fotografi se perindă pe la locuința familiei Ioan Marchiș, în căutare de răcoare și inspirație. De data aceasta, deschiderea oficială, cu o rugăciune la Troița artiștilor și scriitorilor dispăruți, cu oficialități și discursuri, va avea loc sâmbătă, 6 iulie, de la ora 13. Ulterior, oaspeții vor redeveni nonconformiști, adică se vor întoarce la statutul lor obișnuit, păsându-le doar de literatură, arte și filosofie, de pescuit și scaldă, de biliard și tenis, dar și de somnul binefăcător de după-amiază. Ioan MarchișAtracțiile de anul acesta sunt Grupul Iza, pescuitul și seara vânătorească. Ne vom bucura de întâlnirea cu poetul Ion Mureșan, cu prozatorul Ioan Groșan, cu criticul Alexandru Cistelecan și cu parodistul Lucian Perța. Desigur, toți cei care iubesc literatura și artele sunt invitați la Ocoliș, unde serile vor avea loc cenacluri literare, iar pe timpul zilei se va picta și se va sculpta într-o atmosferă relaxantă, aproape de natură. Evenimentul este organizat de Fundația Culturală ARCHEUS, și se va finaliza cu publicarea unui nou număr al revistei cu același nume.