Blogs Home » Arte » Arta » Cuvinte-Sunete-Imagini

Cuvinte-Sunete-Imagini

Blog de scriitor conţinînd articole personale (şi nu numai!) din cele trei domenii sugerate chiar de titlul blogului: literatură, muzică, arte vizuale.



Articole Blog

01. Paraponu' zilii - Dec 14, 2019 8:21:00 PM
O doamnă în vîrstă intră într-un sex shop. Preț de un sfert de oră examinează foarte atentă obiectele expuse pe rafturi, după care iese, trîntind ușa, exclamînd cu năduf:
– Nemernicii! Au distrus țara asta! Nu mai găsești un bărbat adevărat! Doar piese de schimb!
02. Clin d'oeil - Dec 14, 2019 7:53:00 PM

Un bărbat se întoarce acasă îmbujorat și cu privirile cam tulburi.
– Ai băut!, se rățoiește la el soţia.
– Nici o picătură!
– Dar abia te ţii pe picioare! Te cam bate vîntul! Spune sincer, cît ai băut?
– Nu am băut nimic. Jur!
– Bineeeee... Atunci, repetă după mine: eu pup poala popii, popa pupă poala mea!
– Am băut!

03. Haihui printre imagini - Dec 14, 2019 7:03:00 PM
Anul Nou

04. Zburătăcind... - Dec 14, 2019 6:53:00 PM

Robbie Fairchild(prim balerin, „New York City Ballet”)



05. Altițe și bibiluri - Dec 14, 2019 6:50:00 PM
„Sunt lucruri despre care este mai uşor să vorbeşti în contextul unei Rusii străvechi. Despre Dumnezeu, de exemplu. După părerea mea, legăturile cu El erau mai directe pe vremuri. Mai mult decât atît, pur şi simplu existau. Acum natura acestor legături îi preocupă doar pe puţini, şi asta e neliniştitor. Să fi aflat noi, din Evul Mediu încoace, vreun lucru complet nou, care să ne perimită să ne relaxăm?”
Evgheni Vodolazkin

06. Gînd de seară - Dec 14, 2019 6:36:00 PM

Prietenului Leonard Oprea
„Nu aștept ca Dumnezeu să ne rezolve treburile noastre lumești, a căror înțeleaptă chivernisire ne revine nouă ca ființe înzestrate de El cu minte rațională și o inimă fierbinte”.
Părintele Nicolae de la Rohia(Nicolae Steinhardt)
07. Un snop de tăcere... - Dec 14, 2019 6:22:00 PM
„...eu însumi pentru mine, nu am chip. Pentru că mi se modifică de atîtea ori şi atît de repede trăsăturile feţei, încît aş fi în stare să nu mă recunosc într-o fotografie.”Nichita Stănescu(31 martie 1933 – 13 decembrie 1983)

Aproape linişte

08. Lumea în care trăim - Dec 13, 2019 10:04:00 AM
Bansky: Merry Christmas?
Despre Banksy (pseudonimul unui artist specializat în graffiti, activist politic, regizor de film și pictor englez) se știu extrem de puține lucruri. Este o prezență cvasi-invizibilă în spațiul public, lucrările sale – artă urbană satirică ce combină mici texte epigramatice subversive, suculente și pline de un umor negru cu desene executate după un șablon extrem de personal, care aduc virulente critici vieții politice și sociale – sînt prezente pe trotuare, pereți și poduri din orașe din întreaga lume.Dac-ar fi să luăm de bune spusele designerului Manco Tristan, Banksy s-ar fi născut în 1974 în Bristol, Anglia, unde și-a petrecut primii ani de viață, ca fiu al unui tehnician fotocopiator, el fiind școlit să devină... măcelar! Despre clipul de mai jos nu se știe dacă a fost făcut cu un om al străzii sau cu un actor (contează prea puțin acest aspect), ideea lui fiind, în schimb, strălucită! Din păcate, superbul său desen închipuind renii lui Moș Crăciun, înhămați la o bancă adevărată a fost vandalizat...  „Dumnezeu să binecuvânteze Birmingham!”, a scris Banksy în mesajul său pe o reţea de socializare după postarea clipului. În cele 20 de minute în care l-am filmat pe Ryan aşezat pe această bancă, trecătorii i-au oferit o băutură caldă, două batoane de ciocolată şi o brichetă, fără ca acesta să le ceară ceva, a adăugat el. Mesajul artistului a strîns 2,5 milioane de vizualizări în primele 11 ore de la publicare!


09. Memento - Dec 13, 2019 8:59:00 AM

JEFF BRIDGES 70!



„Amintirile nu aparţin numai trecutului. Ele ne determină viitorul.”Jeff Bridges



10. Poemoteca - Dec 13, 2019 7:29:00 AM

Filamenta. Elegie duhului ei

Filamenta a avut parte de dreptate de la bun început,purta numele acesta de cînd era nubilă și, de mînăcu unul sau cu altul, găsea repede tufișurile desedin mijlocul bătrînului parc și odată măcar ascunzișuldintre lăzile decorative așezate sub bradul de iarnădin exact mijlocul, socotit geometric, aceluiași parc…(era frumos sub serpentinele colorate, becurile colorate,lumina difuză a jumătății de lună și parfumul de brad)
Apoi, era podul întunecat al bătrînei școli și vestiarelelipite de-a dreapta și de-a stînga ușii de la sala de sportși nevindecat i-a rămas dorul după masa lungă din cancelarie,ba poate și după cîțiva dintre cei mai chipeși profesori…
Și au trecut ani și au trecut bărbați legiune prin brațele saleatît de musculoase, de netede și de tot primitoare.
Și au urmat camere de subsol sau mansarde închiriatecu ora, cu ziua, de nenumărații săi cavaleri trecători,precum trec ploile repezi de vară, și cîteodată, noroculo ducea în hotelul gării, ori în alte orașe, ba chiar șiîn camere rustice din casele tătărești de la malul mării…
Pe soțul celei mai bune prietene l-a sedus într-o clipă,și l-a părăsit în cea următoare, dar nu l-a uitat în veci,din cînd în cînd îi invadează memoria și-o mîngîiepînă în cele mai ascunse văgăuni ale trupului,cu un poet nu i-a ieșit nimic și l-a blestematsă nu moară aici, și asta chiar s-a întîmplat,poetul e foarte viu și, doamne!, atît de departe…
Și au trecut zile, și ani au trecut, bărbați legiunea cuprins între tot mai obositele, încrețitele sale brațe.
Și e tîrziu, și durerea că n-a plecat din lume la vremee depășită doar de semnele trecerii care acum se arată,de regretul că, degeaba, n-a reușit să-i aibă pe toți.Și pentru glorie și alinare acest cînt al celui ce n-adorit-o și căruia îi poartă o ură vie, veche și amară –poate că acum ea îl va ierta, și poate el nu o va uita…Poate, cu mai mult curaj, povestea ar fi fost alta!
Liviu Antonesei
(11 Decembrie 2019, în Iași)


11. Clin d’oeil - Dec 13, 2019 7:24:00 AM




Am citit Constituția României.
La sfîrșit, ea moare...
12. Povestiri la gura sobei - Dec 13, 2019 7:21:00 AM

Fetița care și-a pierdut păpușa...(o poveste cu Kafka)
Istorioara noastră spune că, într-o zi, cînd își purta pașii prin parcul în care își făcea zilnic plimbările, Franz Kafka a întîlnit o fetiță care plîngea. Își pierduse păpușa și era dezolată. El s-a oferit să o ajute să o găsească, așa că și-au dat întîlnire a doua zi, în același loc. Pentru că nu au găsit-o, el a conceput o scrisorică, pe care i-a citit-o fetiței, a doua zi, cînd s-au reîntîlnit: „Te rog, nu plînge după mine, am plecat într-o excursie în jurul lumii. Îți voi mai scrie despre aventurile mele.”Acesta a fost începutul unui lung șir de scrisori, care a urmat. De fiecare dată, cînd cei doi se întîlneau, Kafka îi citea fetiței minunatele aventuri închipuite prin care trecea mult iubita ei păpușă. Fetița era fascinată și aproape consolată.La ultima lor întîlnire, el i-a dăruit fetiței o păpușă. Care nu semăna, nici pe departe, cu fosta păpușă a fetiței. Scrisoarea cu care a venit însoțită spunea: „Călătoriile mele m-au schimbat.”Mulți ani mai tîrziu, fetița, devenită o femeie în toată firea, a găsit în această păpușă un bilețel, pe care scria: „Tot ceea ce iubești vei pierde pînă la urmă. Dar, în final, iubirea se va întoarce sub o altă formă...”

N.B. Cineva m-a întrebat dacă întîmplarea este reală... Este cît se poate de reală, ca și personajele ei, de altfel, care au existat aevea, ea desfășurîndu-se în Berlinul anilor 1920. Fetița se numea Ingrid... Întîmplarea este relatată cu lux de amănunte în memoriile lui Max Brod (prietenul lui Kafka, pe care el îl rugase ca, după moartea sa, să-i distrugă toate manuscrisele și grație căruia opera lui a fost salvată și publicată) precum și în paginile memorialistice ale Dorei Dyamant, iubita lui Kafka. Din păcate majoritatea scrisorelelor „păpușii” fetiței s-au pierdut, păstrîndu-se doar cîteva... Întîmplarea a fost, ulterior, repovestită copiilor, într-un minunat volum („Franz, Dora, la petite fille et sa poupée”, 2016) de Didier Lévy (ilustrat de Tiziana Romanin).


13. Filmoteca de dinamită - Dec 4, 2019 9:24:00 AM
Satul de demult
Satul de demult este un film documentar, un elogiu conceput să conserve ceea ce a mai rămas din viaţa satului de odinioară şi să repovestească tainele vieţii de altădată. De ce îşi împleteau fetele cununi în zilele de Sînziene? Ce înseamnă „ropotinul ţestelor”? Cît de complicat este un război de ţesut?... Documentarul oferă o privire de ansamblu asupra Muzeului „Astra” din Dumbrava Sibiului, care reproduce satul tradiţional și care se numără, pe drept cuvînt, printre cele mai frumoase și mai valoroase muzee în aer liber din Europa. Cu o istorie de peste un secol şi cu un patrimoniu copleşitor prin bogăţie şi diversitate, care cuprinde miracole ale lumii preindustriale (are o colecţie de mori unică în lume), muzeul propune oaspeţilor săi o călătorie inegalabilă în lumea satului tradiţional. Mai mult decît prezenţa fizică a caselor, a bisericilor, a troiţelor şi a feluritelor instalaţii, muzeul aduce, într-un decor de poveste, viaţa satului de altădată. La tîrgurile şi festivalurile de peste an, oameni ai satului vin din toată ţara. Trăiesc, la fel ca noi, în secolul al XXI-lea, dar poartă cu ei obiceiuri de demult, cînd omul era mai aproape de pămînt şi, deopotrivă, de cer. 
Muzeul din Dumbrava Sibiului este mult prea vast pentru a fi povestit în cîteva cuvinte. Însă o părticică din sufletul lui poate fi cuprinsă într-un film ca acesta, care se doreşte a fi o invitaţie pentru cei care şi-au deschis inima – sau o vor deschide, de acum înainte – spre a-l cunoaşte. Regizat de Dumitru Budrală, filmul documentar Satul de demult a fost desemnat câștigătorul Marelui Premiu al celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Film Etnografic (FIFE) din 2014.
14. Haihui printre sunete - Dec 4, 2019 9:06:00 AM
Pink Floyd Simfonic(Royal Filarmonic Orchestra)
1. Shine On You Crazy Diamond (9:40) 2. Money (5:02) 3. Us & Them (6:13) 4. Hey You (4:27) 5. Another Brick In The Wall (6:51) 6. Wish You Were Here (4:23) 7. Time (5:51) 8. The Great Gig In The Sky (voce – Lisa Cash) (4:12) 9. In The Flesh (4:07)Compoziții: Roger Waters (1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9), David Gilmour (1, 6, 7), Richard Wright (1, 3, 7) & Nick  Mason (7, 8)
Înregistrat și mixat la Pilot Studios, München, Germania, mai-iulie 1994Masterizare Pilot Studios.CD (album)

15. Poemoteca - Dec 3, 2019 1:07:00 PM

Mariana Marin recită poemul Atelierelehttp://www.radio-arhive.ro/articol/evenimente/2152831/5881/2 „Nu mi-o amintesc pe Madi1. Aşa cum nu-mi aduc aminte de Nino2sau de Traian3. Cu ei, cu aceşti oameni nu pot fi în nişte raporturi memoriale sau memorialistice de amintire-reamintire, deoarece re-amintirea presupune uitarea (sau este, de fapt, presupusă de ea: se află, împreună, în cîrdăşie). Nu pot să mi-o re-amintesc pe Madi pentru că nu am uitat-o.”Bogdan Ghiu(Ascultați-o pe Madi, atelierliternet.ro)

1. Mariana Marin (10 II 1956 –31 III 2003), poetă aparținînd, ca și ceilalți doi, cu „arme și bagaje”, Generației ʼ80 (cum este numită în istoria literaturii române) sau, cu alte cuvinte, optzeciștii, așa cum, îndeobște, au rămas ei în memoria afectivă a celor care i-au cunoscut și iubit. 2. Ion Stratan (1 IX 1955 – 19 IX 2005), poet 3. Traian T. Coșovei (28 XI 1954 –1 I 2014), poet 

16. Paraponu’ zilii - Dec 3, 2019 10:46:00 AM

„Cu stînga nici cruce nu poți să-ți faci, dară-mi-te să conduci o țară!”Petre Țuțea
17. Memento - Dec 3, 2019 9:45:00 AM

PETRE ȚUȚEA (6 oct. 1901 – 3 dec. 1991)
Emil Cioran și Petre Țuțea în 1937„M-a întrebat cineva ce este viața. I-am spus că m-am întîlnit, odată, pe Calea Victoriei cu ea. Nu mai țin minte ce-am discutat...”*
„A fost întrebat un țăran, în închisoare: ce înțelegi din tot ce spune Petre Țuțea? Zice: nu înțeleg nimic, dar e o grozăvie!”*„Cînd va dispărea ultimul țăran din lume – la toate popoarele, vreau să spun – va dispărea și ultimul om din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine.”*„Țăranul este omul absolut.”*„I-am spus eu părintelui Stăniloaie, că nu mă consider un Socrate. «Dar cum vă socotiți?» «Popă, zic » «Și unde aveți parohia?» «N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.»*„Definiția mea este: Petre Țuțea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămîne, totuşi, cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.”*„Odată, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. «Cu ce?» i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Și atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: «Cu idei, frate, cu idei!»*„Omul – javra asta bipedă, pe care eu îl consider «animal prost», homo stultus – atunci cînd se screme să facă singur ordine, adică cînd practică umanismul, îl înlocuiește pe Dumnezeu cu el. Nicăieri Dumnezeu n-a avut de furcă cu dracul mai mult decît în sacrul spațiu al Italiei. Acolo, adică, unde s-a născut umanismul în Renaștere.”*„Eu, cultural, sînt un european, dar fundamentul spiritual e de țăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Și toți din generația mea au simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sînt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era că să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit pînă la moarte. Eu nu știu dacă vom fi apreciați pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.”*„M-a întrebat un anchetator: «De ce ai vorbit împotriva noastră, domʼle?» « N-am vorbit, domʼle.» « Cum n-ai vorbit?» «Păi împotriva voastră vorbește tot poporul român. Ce să mai adaug eu?» Și mi-au dat 20 de ani muncă silnică, fără motive. Mi s-a prezentat sentința de condamnare că să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?”*„Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuță de pușcărias. Ne dădeau o zeamă chioară și mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu țin minte anul... Cînd m-au anchetat, am leșinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari și pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sînt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu lașitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunîndu-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozități.”*„M-a întrebat cineva odată: «Mă Petrică, tu cînd te așezi la masă de scris cum scrii?» «Sînt emoționat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pîndit de demonul originalității. Urmăresc să nu fiu original și să fiu cuviincios.» «Ești inspirat?» «Nu, nu stă niciodată un zeu în colțul camerei mele cînd scriu eu. Sînt foarte neliniștit. Eu, care sînt creștin... Am două neliniști; să nu se afle în expunerea mea nici o inadvertență terminologică și nici o impietate.»”
Petre Țuțea ***
„Un colos intelectual într-un suflet de copil. Un enciclopedist care nu a reuşit să scrie mai nimic. Un filozof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Adesea îşi citea prin reviste ideile expuse şi era mulţumit, căci nu pe el, ci credinţa lui voia să o răspândească.Întîlnind la Jilava mai toate vîrfurile culturale şi politice româneşti, ca M. Manoilescu, Bejan, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, Ţuţea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Dacă s-ar putea reproduce discuţiile dintre zidurile Jilavei, ar rezulta o nemaipomenită şi ascuţită întîlnire de opinii.
Gîndirea sa era profund creştină. Formulările lui erau savante. Şi totuşi în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blînd ca un copil. El nu făcea simplă teorie filozofică, ci îmbrăţişa toată viaţa într-o viziune optimistă şi maiestuoasă.A suferit cu demnitate ani mulţi de temniţă, apoi a trăit ca un fel de nimeni, al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea a pierdut în el un mare gînditor.Trăiască Petre Ţuţea!”

Ioan Ianolide
(„Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă”, Editura Bonifaciu, București, 2012, pp. 307-308)
*„O namilă de om, cu verb potopitor de gigant. Nu exagerez. Cei care l-au ascultat 3, 4, 5 ore vorbind încontinuu de toate cele, fără să dea voie altuia să strecoare vreun cuvînt, vor recunoaște că n-am exagerat cu nimic în caracterizarea de mai sus. Petre Țuțea era un geniu verbal, singular în generația lui, care n-a dus lipsă de vorbitori străluciți. El și-a revărsat cu generozitate geniul, fără nici un gînd de răsplată materială. Nu numai prin saloane cu doamne admirative – care îl priveau cu ochi holbați ca la o minune – , dar și prin reuniuni de cărturari unși cu toate alifiile, și pe care îi uluia. Mircea Eliade – alt potop –, încercînd o întrecere cu Țuțea, s-a dat bătut într-o seară la taifas într-o casă de pe strada Cîmpineanu. Eliade – după ce l-a ascultat cîteva ore în șir pe conu Petrache, divagînd cu caracteristica lui impetuozitate și cu verva lui îndrăcită despre probleme de metafizică, despre poezie și teatru, despre politică și cîte altele – a spus că ar fi onorat să-i fie secretar. Poate și în glumă, dar și în serios.”
Arșavir Acterian
(„Portrete și trei amintiri de pușcăriaș”, ediția a II-a, Editura „Ararat”, București, 2004, pp. 148-150)
*Andrei Pleșu și Constantin Noica„(...) Constantin Noica mi-a povestit că în închisoare, la un interogatoriu care se prelungise peste măsură, anchetatorul a sfârşit prin a proclama răstit, cu titlu de avertisment: «Ascultă, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea!». Era pentru el o dovadă de extremă competenţă, o încununare profesională de tipul doctoratului, o probă supremă. Călăul se legitima prin anvergura victimei. În anii care au urmat, anvergura victimei a continuat să stimuleze vigilenţa călăului. Petre Ţuţea continua să fie supravegheat, anchetat şi percheziţionat periodic, deşi recuperase statutul de „om liber”. Ce putea să-l facă atât de periculos? Cum reuşea bătrânul acesta să neliniştească în asemenea măsură structurile – atât de stabile totuşi – ale puterii? Se temeau de inteligenţa lui? De umorul lui? De popularitatea lui? Probabil. Dar trebuie să mai fi fost ceva. Cu un instinct care nu le lipsea, anchetatorii simţeau că Petre Ţuţea este duşmanul absolut, duşmanul în ipostază chintesenţială: el întruchipa într-un dozaj unic credinţa în Dumnezeu, firescul ideilor, hazul enorm al formulării, pe scurt, tot ce era mai greu de clintit din sufletul naţional. De o parte, Puterea, nelegitimă, schimonosită şi schimonositoare, de cealaltă, un gentilom valah, un Chesterton câmpulungean, un ţăran imperial, fără frică şi fără fineţuri psihanalitice.
Nu se poate spune că Petre Ţuţea a dus cu Puterea un război din care a ieşit învingător. Căci el a început prin a fi învingător şi a dus războiul cu graţia suverană a celui ce nu poate pierde. Cum să piardă o victimă pe care călăul însuşi o admiră?
Andrei Pleșu
(„Față către față. Întâlniri și portrete”, Editura Humanitas, București, 2011, pp. 33-37)
***
Petre Țutea - „Cuvîntul care zidește” (1990)(un interviu realizat de Vartan Arachelian)


Cioran și Țuțea




18. Texte cu elice - Dec 2, 2019 12:15:00 PM

 









„Înainte de a-mi  judeca viaţa, înainte de a vorbi despre mine, încalţă-te cu pantofii mei şi parcurge drumurile pe care le-am parcurs. Trăieşte-mi durerile, îndoielile, bucuriile. Trăieşte-mi anii pe care i-am trăit. Şi cazi acolo unde am căzut şi ridică-te aşa cum m-am ridicat.”Luigi Pirandello



19. Clin d’oeil - Dec 2, 2019 11:52:00 AM

Într-o sală de judecată.
Judecătorul:
– Inculpat, ești acuzat că ai jefuit o bancă!
– Este adevărat, onorată instanță, dar să știți că ea a început!!!
p.s.
Dă-i unui om o armă și acesta va putea jefui o bancă.
Dă-i unui om o bancă și el va putea jefui o lume întreagă!

20. Gînd în fuior - Dec 2, 2019 11:33:00 AM

„Patriotismul e o formă de iubire discretă.”Corneliu Coposu


21. Poemoteca - Dec 2, 2019 11:12:00 AM

 
Threesome
tu eşti pufoasătu ai acea întorsătură a gâtului dezvelindu-i suliţelemai apoi cu privireaea alunecă atunci cândpăşeşte o coregrafie de privirispecimene de umblet plutitşi mai ales lumina aceea din ochizobindu-ne
ce bucuroşi eram
Mihai Vieru(din volumul Hotel Sud No 2 )

22. Vocea patriotului naționale - Dec 2, 2019 10:58:00 AM

Inscripție pe o pancartă ( la Alba Iulia, de Ziua națională): „România, te iubim! O fi de-ajuns?”

23. Eroul Necunoscut* - Dec 2, 2019 9:57:00 AM

Ei au făcut România Mare... „Aici doarme fericit întru Domnul Ostașul Necunoscut,
săvîrșit din viață în jertfa pentru unitatea neamului românesc.
Pe oasele lui odihnește pământul României întregite. 1916-1919”După Primul Război Mondial, România a fost printre primele state, care, urmînd exemplul Franței, a decis să inaugureze un monument dedicat memoriei celor care s-au jertfit pe cîmpul de luptă. Astfel, conform Tratatului de la Versailles, în care se stabilea responsabilitatea fiecărei țări de a respecta mormintele eroilor de război, România a fost primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naționali, așa cum se arata în „Memoriul adresat Guvernului Român” de către „Societatea Mormintelor Eroilor căzuți în Război”, al cărei președinte a fost Mitropolitul Primat Miron Cristea.În semn de perpetuă aducere aminte, în anul 1923, conducerea statului român a decis ca simbolul sacrificiului celor mulți, căzuți pentru reîntregirea patriei, să fie reprezentat, în mod simbolic, de osemintele unuia dintre ostașii anonimi, morți în luptele din Primul Război Mondial. Rămășițele pămîntești a zece militari au fost deshumate și așezate în tot atîtea sicrie de stejar căptușite cu tablă de zinc și depuse în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Mărășești, în ziua de 13 mai 1923.
Selectarea sicriului cu osemintele Ostașului Necunoscut a fost făcută de elevul Amilcar C. Săndulescu (de la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza” din Craiova, premiant și orfan de război) care, în fața celui de-al patrulea sicriu, a îngenuncheat și a rostit cuvintele devenite legendare: Acesta este tatăl meu! După desemnarea Eroului Necunoscut, celelalte nouă sicrie au fost duse, la loc de aleasă cinstire, în Cimitirul Eroilor din Mărășești și înhumate cu onoruri militare în ziua de 14 mai 1923.
A doua zi, la 15 mai, sicriul cu Eroul Necunoscut, împodobit cu pînza tricoloră, a fost purtat pe brațe de către o gardă de ofițeri, cavaleri ai ordinului militar „Mihai Viteazul”, și depus pe vagonul-platformă al unui tren special, cu destinația București, unde a ajuns în aceeași zi, la orele după-amiezii. În Gara de Nord era așteptat de oficiali ai statului și personalități politice și militare, iar Regele Ferdinand, îmbrăcat în uniforma de general a Regimentului de Escortă Regală, a trecut în revistă compania de onoare. Apoi sicriul a fost depus pe un catafalc drapat cu steagul și însemnele României, iar după oficierea serviciului religios și onorurile militare, a fost așezat pe un afet de tun, tras de opt cai și transportat astfel în cadrul unui lung cortegiu până la Biserica „Mihai Vodă”. Aici, sicriul a rămas pe toată durata zilei de 16 mai, pentru ca publicul bucureștean să poată veni în pelerinaj.

În ziua de 17 mai 1923, în prezența familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare și a unui numeros public, în Parcul Carol a avut loc ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut. S-a oficiat serviciul divin, iar la miezul zilei sirena Arsenalului Armatei și clopotele bisericilor vesteau coborîrea în lăcașul de veci a Ostașului Necunoscut. Timp de două minute, orice activitate publică a fost întreruptă. Mormîntul Eroului Necunoscut a fost acoperit cu o lespede din piatră, decorată cu sculpturi florale. Pe lespede s-a dăltuit următorul epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostașul Necunoscut, săvârșit din viață în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihnește pământul României întregite. 1916-1919”.

În timpul regimului comunist, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, monumentul funerar al Eroului Necunoscut a fost demontat și strămutat, în mare secret, la Mausoleul din Mărășești. Abia dupa 1989, la insistențele Ministerului Apărării Naționale, ale Asociației Naționale a Veteranilor de Război și ale unor partide politice, guvernul român a aprobat readucerea în Capitală a sicriului cu osemintele Ostașului Necunoscut. La data de 26 octombrie 1991, Eroul Necunoscut a revenit acolo unde îi era locul de veci, în Parcul Carol I, iar la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostașului Necunoscut la locul originar, din 1923, pe esplanada din fața actualului Memorial al Eroilor Neamului.
* Soldații care plecau în luptă nu aveau asupra lor acte de identitate, ci numai nişte tăblițe metalice de formă circulară, pe care le purtau la gît, legate cu un șnur. Pe acei „bănuți” era inscripționat un cod numeric unic, corespunzător datelor de identificare existente la fiecare unitate militară. Dar în timpul luptelor, din varii motive, aceste plăcuțe de identificare au fost distruse, făcînd imposibilă identificarea numelor militarilor uciși pe cîmpurile de luptă. Belgia a fost prima ţară din Europa în care s-a instituit, după Primul Război Mondial, conceptul de Erou Necunoscut, ostaşul care să întruchipeze sacrificiul tututor camarazilor săi, ştiuţi sau neştiuţi. Modelul va fi adoptat imediat de Franţa, Marea Britanie și Italia. În România s-a pus această problemă începînd cu anul din 1921, Societatea patronată de Regina Maria primind însărcinarea de-a stabili exact modul în care va fi ales Eroul Necunoscut. În alte ţări fie o femeie, fie un ofiţer, au ales Eroul naţiunii. La noi, în schimb, Eroul Necunoscut a fost ales de un copil în vîrstă de 12 ani.Rămăşiţele pământeşti ale unor soldaţi necunoscuţi au fost alese din opt zone ale României în care se dăduseră lupte puternice: Raşcoviţa (Gorj, reprezentând frontul de pe Jiu), Bălăria (Vlaşca, reprezentând frontul pentru apărarea Bucureştiului), Azuga (Prahova, pentru apărarea Văii Parhovei), Topraisar (Constanţa, pentru frontul din Dobrogea), Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz (pentru frontul Moldovei) și de la Târgu Ocna. Au mai fost alese ulterior două zone – Ciucea (din apropiere de Cluj) şi Chişinău (actuala Republică Moldova). 




24. Creme, văpseluri, sulimanuri... - Dec 2, 2019 9:12:00 AM
(foto: © Dinu Lazăr)România „profundă”... „Republică măreață vatră”, ocîrmuită de preşedinți sașii, balcîzi, gîngavi și fonfi, furată ca-n codru, umilită şi batjocorită de fix 71 (41+30) de ani de regimuri republicane falimentare, tot în sapă de lemn e!
Să rămînem, dară, în continuare, săraci, da‘ cinstiţi, vorba președintelui John Ilici, cel școlit în URSS și devenit un clasic în viață!
Iar azi, putem înghiorțăi liniștiți o porție de fasole cu cîrnați sau sarmale și să leorpăim o fiertură de țuică sau vin, după caz și buget, că dacă tot e postul Crăciunului iar preafericitul nostru patriarh, cu văzul și auzul pupăzate, ne dă dezlegare pe blat, ca-n fiecare an, să fie bîlci, panaramă și chilaba cu danț și caterincă, pe cele meleaguri miorițice!Drept pentru care, ca și anu‘ trecut, ieri mi-am luat de la buticu‘ vieşnic – cum ar spune fraţii noștri de peste Prut, adică nonstopul nostru cel de toate zilele (și nopțile) – de la capu‘ străzii, o anghelică (bastîrcă / adio, mamă! / te-am zărit printre morminte) și am cinstit şi io cu muierea mea un păhărel, pentru evenimentu‘ conaţionalilor noștri republicani, hehehe!Doamne ajută!Hai, să fie pace! La mulţi ani!



25. Altițe și bibiluri - Dec 2, 2019 6:47:00 AM
„Așteptarea gîndurilor. Nu există nimic mai irepresibil, mai tensionat. Poate doar așteptarea femeii pe care o iubești. Dar atunci te domină corpul.”Gheorghe Crăciun („Trupul știe mai mult. Fals jurnal la Pupa russa”)