Despre mine

Stancu Constantin

Jurist - Scriitor (Scrib)

Blogs Home » Litere » Literatura » ARHIVE LITERARE

ARHIVE LITERARE

Creații literare originale. Poezii, proză, conică literare, cărți apărute, semnale evenimente literare, portrete literare, reviste

Articole Blog

02. La HANUL VERBELOR cu Aurel Pop. „Autorul cărţii are un argument pentru noi, intenţia de a atrage atenţia cititorului asupra unor scriitori, fără a judeca autorul, ci opera, fenomenul scrierii de cărţi, dar şi atent la o posibilă istorie literară sătmăreană. El se înscrie într-o instituţie spirituală autoimpusă, alături de alţi iubitori de frumos născuţi pentru a fi români până la capăt, precum: Nina Ceranu la Timişoara, Octavian Doclin la Reşiţa, Lucian Hetco în Germania, Eugen Evu la Hunedoara, Adrian Botez în Moldova cea de lângă stele şi alte persoane care ar merita să fie pomenite în cartea de onoare a literaturii române pentru efortul de a sparge ziduri... ” - Dec 6, 2019 2:33:00 PM



HANUL VERBELOR

Aurel Pop ne invită   La HANUL VERBELOR, o carte despre cultură, despre poezie şi despre faţa mai puţin văzută a sufletului românesc, despre discreţia valorii şi despre rezistenţa prin verbul care revigorează inima şi mintea. Cartea a apărut la Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008. Este o carte de recenzii care atrage atenţia asupra fenomenului cultural la români într-o perioadă în care lumea pare preocupată de senzaţional în dauna plinătăţii vieţii şi a frumuseţii care vindecă. În felul său autorul este un curajos, scrie despre alţi autori aşa cum ar dori să se scrie despre opera sa, o face din plăcerea de a scrie şi din bucuria de a lansa idei, oameni, teme, credinţe, nu îi pasă de şabloane şi cutumele necesare în literatura română de piaţă şi de ofertă strâmbă. Aurel Pop se apropie cu multă tandreţe de poet, de cel care scrie, de scribul aparent anonim şi îl invită la hanul său pentru puţină mângâiere, pentru o masă copioasă de verbe cu arome adânci, îl invită la un popas de suflet, la odihna inimii. Deşi pare o carte cu temă impusă, în fapt este o carte dinamică, despre mişcarea din adâncuri a culturii române, cea nevăzută în presa de fiecare zi sau de oamenii preşedintelui de la USR, despre modul cum se poate trăi frumos, cu metafora la butonieră.Opera unui poet este un mare miracol în ochii autorului şi tratează această operă cu mult interes exact în acest sens, de miracol, prezentându-ne o geografie a sentimentelor, o istorie a iubirilor nevăzute, o politică a verbului uns cu vin tămăduitor şi undelemnul bucuriei. Ochiul lui Aurel Pop prinde esenţa din opera celui care scrie, eliberându-se prin scris de fantasmele veacului, redescoperind cu fiecare autor o revelaţie tainică, menită să elibereze energiile celor care visează în plin real global, cu puşca pregătită după uşă.  El reuşeşte să prindă esenţa, secretul operei şi a scribului în acelaşi timp, vede dincolo de cuvinte:   „ Lirica lui Ioan Nistor se distinge printr-o vitalitate aparte, ce aduce în paralel, un ansamblu imagistic de o densă prospeţime, discursul său auster se cimentează pe măsură ce poetul înaintează în vârstă, conştient că: „ exist doar atât cât scriu şi foarte puţin mai târziu”.„ Cele treizeci şi trei de poeme însumează simbolic vârsta cristică şi sunt însoţite nu întâmplător de reproduceri grafice, îmbinate armonios cu textele poemelor”, scrie Aurel Pop despre Ovidiu Suciu.Exemplele ar putea continua, dar ceea ce trebuie să reţinem despre Aurel Pop este că simte pulsul din opera creatorului, vede America de dincolo de gard, clipa de îndoială, locuinţa pentru strigăt, instrumentarul pentru vis, poemele pe cord deschis, duminica inimii, omul şi legenda, ori clipa în care Dumnezeu suspină, sau poate îndemnul la nesupunere, iar alteori aude poemul de dragoste, ca poem necesar, sau Bucovina care ne doare, ca parte reală a unei istorii neînţelese, pierdute în deşertul economic al Europei. Aurel Pop are darul de a simţi versul care provoacă, versul care cheamă lucruri cu mister, sau profunzimea unui sentiment pe o secundă rătăcită în univers. Felician Pop: „ Ridică-te dacă poţi, / Fă-ţi lacrima icoană / Fă-ţi neputinţa leac / Şi fierbinţeala înţelepciune / stai...”. Petru Scutelnicu : „ într-o toamnă / tristeţea şi spaima au rămas afară din poem...”. Magdalena Dorina Suciu: „ Doamne, cum se face / că mă leagăn / într-un car de aur / tras de două păsări ...”.Din alt punct de vedere Aurel Pop vede opera în întregime, vede omul cuprins de melancolia verbului, priveşte peste umărul celor care caută viaţa într-un cuvânt scris pe marginea anotimpului.„ Fiecare cuvânt ce intră în compoziţia poemelor lui Octavian Doclin are o viaţă zbuciumată, întrucât, în viziunea creatorului, poartă o dublă povară: spiritualizarea mediului redat, pe de o parte, şi, pe de altă parte, materializarea a tot ce e prea greu de imaginat...”.  Astfel,  analiza celor 55 de poeme apărute la moment aniversar pentru poetul Doclin, face să vedem un important autor al literaturii române contemporane, în anul 2005. „ La început a fost Cuvântul / Lipit cu geana de prima literă / a ieşit în lumină poetul...”.  George Vulturescu este văzut ca un cronicar pe frontiera poesis, cronicile sale sunt semne ale puterii de creaţie în acest colţ de lume, poeţi importanţi, sau poeţi discreţi au intrat sub lupa acestuia. De fapt se poate reţine că George Vulturescu are un discurs ce merge alături de textul cărţii citite, îl însoţeşte şi este paralel la metaforă, fără a trece cu bocancii prin vers, cu delicateţea celui care ştie şi înţelege.
În cartea  La Hanul Verbelor, Aurel Pop insistă asupra fenomenului literar, scrie cu pasiune despre opere şi autori care au ars lângă o carte, s-au pierdut şi s-au regăsit într-un roman, despre autori care nu par a fi în prim planul vieţii literare, dar care spun ceva despre puterea de creaţie a poporului român, oameni care s-au bătut pentru operă, cu slăbiciunile lor, cu talentul şi puterea care au primit-o de sus, criticul impunând o direcţie acolo, la Satu Mare, aparent la margine de ţară, dar în inima României veşnice. Autorul face remarci pertinente, într-un limbaj simplu, cu trimiteri profunde, este atent la mişcarea din hanul verbelor, reţine clipa care ar trece altfel neobservată, atent la mesajul pe care îl transmite cititorului, omului de cultură şi iubitorului de frumos, o atenţie care vine din luciditatea celui care zideşte sisteme, care vede dincolo de opera imediată, care vede fructul din cuvintele scrise cu migală. El trăieşte febril lecturile, se regăseşte în câte un titlu, sau într-un vers, poet călător prin opera prietenului scriitor, vede din departele aproape lumea care doreşte o clipă de eternitate tangentă pe rata inflaţiei la români. De la Satu Mare descoperim în Aurel Pop un poet, un critic, un pasionat de publicistică sub formele ei elegante, cu o bogată activitate literară, colaborator la reviste literare din ţară şi străinătate dar şi la presa locală, prezent în antologii relevante, simţind „ calvarul cuvintelor „, pentru a folosi titlul unui volum de versuri scris chiar de hronicar. Contribuţia sa la viaţa culturală este evidentă, prefaţa volumului este scrisă de domnul prof.dr. Adrian Botez şi el un neobosit hronicar, care reţine la rândul său: „Rămânem impresionaţi plăcut, în faţa acestei cărţi, în care valorile incontestabile ale culturii româneşti sunt montate în aur, cu un respect pios şi deplin meritat, precum briliantele nestemate...”. Autorul cărţii are un argument pentru noi, intenţia de a atrage atenţia cititorului asupra unor scriitori, fără a judeca autorul, ci opera, fenomenul scrierii de cărţi, dar şi atent la o posibilă istorie literară sătmăreană. El se înscrie într-o instituţie spirituală autoimpusă, alături de alţi iubitori de frumos născuţi pentru a fi români până la capăt, precum: Nina Ceranu la Timişoara, Octavian Doclin la Reşiţa, Lucian Hetco în Germania, Eugen Evu la Hunedoara, Adrian Botez în Moldova cea de lângă stele şi alte persoane care ar merita să fie pomenite în cartea de onoare a literaturii române pentru efortul de a sparge ziduri... Aurel Pop nu ne invită într-un tren regal, ne invită la hanul verbelor pentru o întâlnire cu esenţa cărţii, cu miracolul de a zări logosul...
Constantin Stancu

Foto: Imagine din Retezat

 
04. Adrian Botez: Existența nu-i o călătorie de plăcere! „Universul creat de scriitor este dinamic, împins de forțele divine cedate omului: luntrea se leagănă printre ceruri (nu pe cer), scripcarul (artistul) își pune Scripca sub bărbie, flăcăii vâslesc aurore boreale, există o deltă de rime, o prostie cosmică, un complot lingvistic, nopți fără sfârșit etc. ” - Dec 6, 2019 2:22:00 PM

Existența nu-i o călătorie de plăcere…
Un titlu mai puțin obișnuit pentru un volum de versuri: Matrozii se sfințesc cu fiecare port!* Prof. dr. Adrian Botez, poet încercat, cu o viziune solidă și originală, ne propune, prin volumul publicat la Editura Rafet în anul 2019, poeme încărcate de spiritualitate, de cultură, de taine, de paradigme și judecăți.  Făcând referire la matrozi, la marinarii simplii și muncitori de care depinde călătoria pe marile oceane, poetul ne pune în fața ochilor responsabilitatea omului raportat la universului creat, necesitatea implicării lui în modelarea vieții. Cu fiecare port, cu fiecare loc unde poposesc, matrozii, prin ceea ce fac, se apropie de Creatorul care i-a pus pe valurile cosmosului dantelat. Ei sunt chemați să fie activi în modelarea universului văzut și nevăzut, să vadă dincolo de naufragii, de căile luminate ale lumii, de tragediile în care sunt implicați oamenii. Ei pot salva lumea… Crist este cu ei, până la urmă pământul este o navă care călătorește în timp și spațiu, o navă care ne oferă șansa vieții și a demnității existenței. Omul călătorește și el în trupul lui firav…Volumul de versuri se compune din mai multe secțiuni cu legătură între ele: -          Partea I: Matrozii se sfințesc cu fiecare port;-          Partea a II-a: Scurgeri toxice;-          Partea a III-a: „Nu judecați, pentru ca să nu fiți judecați!”-          Epilog.Volumul ne prezintă și câteva date despre Adrian Botez, scriitorul, plus aprecierile critice asupra operei sale… de-a lungul timpului.Lumea în care navighează individul este o lume periculoasă, judecata pentru tulburarea armoniei este necesară și posibilă, călătoria inițiatică are ca efect consolidarea adevărului, a principiilor, a zestrei de lumină.Ca de obicei, Adrian Botez își etalează cultura, prezintă cititorului rădăcinile spirituale ale existenței, modelate de un stil dens și frust, limpezit de zgura memoriei. El apelează la motivele tradiționale ale folclorului românesc, la cuvinte înalte legate de cuvinte obișnuite, uneori dure. Poetul nu dorește să șocheze, el provoacă cititorul, îl cheamă în jocul literaturii și al vieții. Judecata face parte din salvarea vieții, lumea se desăvârșește prin decizia divină, necesară. Personajele acestei povești, pe marile oceane ale universului, sunt matrozii, munții – martorii lui Dumnezeu, Zâna de Lumină, marea, copacii, portul, stânca, Arca, patria, icoana și, evident, Demiurgului. Poemul este literatură și imprecație, rugăciune și cânt, expunere și eseu; temele sunt dense, cu sens și motivante. Universul creat de scriitor este dinamic, împins de forțele divine cedate omului: luntrea se leagănă printre ceruri (nu pe cer), scripcarul (artistul) își pune Scripca sub bărbie, flăcăii vâslesc aurore boreale, există o deltă de rime, o prostie cosmică, un complot lingvistic, nopți fără sfârșit etc. Pentru reușită e nevoie de armonie, o temă tot mai prezentă în volumele poetului. Este o armonie în lume, există una interioară, necesară pentru om, pentru a-l menține ca ființă unică în labirintul dintre galaxii. Poetul accentuează pe gloria finalului, pe îndrăgostiții care se plimbă prin Copou, pe Nunta din Munte. Temele poemelor sunt diverse, profunde, livrești, sfințite de călătoria matrozilor în univers. Unele poeme au mesaje înalte spiritual, altele sunt concrete, altele au ceva mistic, echilibru este mereu căutat. Lectura volumului nu este ușoară pentru cititor, poetul mereu cheamă la gândire, la contemplație, la decizie, la credință. Valorile creștine răzbesc sunt crusta ideilor precreștine, idolatria este învinsă de Crist ca personaj central al istoriei, ca personaj care este istoriaîn sine. Existența nu este o călătorie de plăcere. Omul va trebui să ia de la început viața, oriunde și oricând, trebuie să aprofundeze, să fie lucid/ treaz și pregătit să acționeze conform cu marile forțe divine din Creație. „vei pleca de undeva – spre a ajunge/ altundeva: niciunde – nicio o scofală – de pielea ta…/ numără Corăbiile – din zece în zece/ și – poate - - ți va trece pofta  de-a tot petrece” (Existența nu-i o călătorie de plăcere, p 27). Naufragiile fac parte din viață, ele apar strategic de-a lungul timpului, reprezintă puncte de reper în existență, ele luminează pe cel atent. Ideea de bază: Cine a suportat un naufragiu va suporta toate naufragiile, se luminează, va birui neputința și forțele negative, idei reflectate în poemul Învățătură(p. 30). 
Armonia necesară, ca stare de vibrație supremă a ființei, se realizează prin ritmuri vechi, prin mișcarea cuvintelor în filele Cărții, prin căutarea lui Dumnezeu, matrozii așteptând mesajele de pe pământ, neînduplecați… Poemul are un titlu declarativ: Visul meu de armonie – cel frumos… (p. 41). Adrian Botez simte dimensiunea spirituală, o descrie subtil în mai multe poeme, Îmblânzitorul de bezne fiind unul cu impact pentru cititor: „îmblânzitorul de bezne își/ scutură – discret – din cinci în cinci/ minute – trusa cu scule// după subtilul ăst/ zgomot – îți poți da seama când/ va ajunge la poarta ta – la soarta/ta// deci – ești – mereu/ pregătit – să/ numeri fiorii/ Ființei de Scule” (p. 53). Realitatea imediată este prinsă în poemul Duminică – în fața blocului, poetul descriind simplu, cu impact, ziua în care oamenii joacă table, discută problemele lor concrete, de la problema gunoiului la rețetele de prăjituri și la relația seacă bărbat femeie în blocul rezervat celor care fac din nimic marea problemă a destinului. O lume pierdută în altă lume, captivă unor stări de lucruri, din care nu poți evada. Presiunea unei societăți bolnave spiritual îl îndeamnă pe poet să adreseze o petiție către Dumnezeu cu mult curaj: „e-atâta zgomot și/ gălăgie – pe lumea asta – încât/ am asurzit// de când am asurzit – mă simt ca un înger – sau ca un schivnic erudit” (p. 65). Poetul, singur în limbajul său, se cere afară din univers… Despre problemele zilnice, descoperim în volum o doină a necazului (p. 74). Necazul îi pune omului cuțitul în gât, asaltat de problemele zilnice. Stilul unei doine din popor arată cititorului că amărăciunea este prezentă în viața de zi cu zi a cetățeanului, ca un șlagăr mereu la modă… Tensiunea relațiilor dintre oameni este redată în câteva poeme dedicate „Părintelui Cain”, cel care a răzbit în istorie prin crimă. Iată, crima ca justificare în fața istoriei. Problema destinului poetului în colectivitate este redată în poemul Problema existenței poetului, o lume fără poeți este un din care armonia a dispărut. Adrian Botez a atins multe teme și probleme contemporane în acest volum. Unele vin de departe, din istoria complicată a lumii, din trădări și suferință. Alte probleme sunt actuale, altele subtile, îngrămădite de insul modern în zona întunecată a existenței. Fiecare poem începe cu literă mică, versurile sunt rupte în multe idei, virgula este înlocuită de linioara dintre propoziții, ca un cuțit. Se folosesc cuvinte provenind din filozofie, teologie, știință, teosofie, istorie. Miturile invadează și ele materia moale a poemului, privirea scriitorului este îndreptată spre adâncurile lumii, pe care matrozii își poartă luntrea/ corabia/ transatlanticul…   Despre opera lui Adrian Botez au scris mai multe persoane iubitoare de cultură, el fiind prezent în mediul literar prin cărțile scrise, prin poziția de cărturar, fiind propus de Asociația DacoRomână la Premiul Nobel pentru anul 2017. Luminița Aldea reține: „Prin slovele domnului Adrian Botez ieșim din băltirea puturoasă a postmodernismului (…) și ne mutăm cu slovele în teritoriul literaturii adevărate, unde există mari teme și înălțări de neatins, spre care poetul, ca un Icar, vrea mereu să zboare. Poezia și-a regăsit aripile, a redevenit zbor!” (Aprecieri critice asupra operei lui Adrian Botez… de-a lungul timpului…, p. 152). Autorul nu este un poet la modă, din contră, solicită cititorul, îi prezintă fața înaltă a culturii raportat la fața de jos a realității crude. El s-a achitat de sarcina sa prin poemele scrise și în care a pus multă suferință, pentru a releva dinamica adevărului într-o lume frântă, apocaliptică…
Constantin StancuNoiembrie 2019
*Botez, Adrian, Matrozii se sfințesc cu fiecare port, poeme, 191 pagini, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2019. Cartea este dedicată soției, Elena; Coperta I: Ivan Aivazovsky (1817 – 1900) – Shipwreck near Gurzuf(Naufragiul lângă Gurzuf), 1898.  
Sursa: Revista „Boema”, nr. 12/2019 / Petre Rău



08. Noul cer, noul pământ - Nov 29, 2019 2:56:00 PM

Foto: MC Cliff - Un cer nou și un nou pământ
Sursa: https://ro.pinterest.com/search/pins/?q=cliff%20mcraynold&rs=rs&eq=&etslf=6220&term_meta[]=cliff%7Crecentsearch%7C2&term_meta[]=mcraynold%7Crecentsearch%7C2


CAMERA DE SUS


Te caut cu privirea printre pietoni, poliţişti şi microbişti,
te caut zadarnic, oraşul îşi acoperă mirajul cu tentacule albastre...


Te-aş putea recunoaşte după glas, dar nu şopteşti în mulţime,
ziua este prea adâncă, mai adâncă decât răsăritul care trece repede...


Mă întorc la cuvintele care îşi arată consoane de fosfor,
care dau sens acestei zile în care aş vrea să te găsesc,
dar se pare că ziua aceasta nu a existat,
a fost doar o cameră undeva sus la etajul de sus,
situat între pământ şi ecoul cerului,
o cameră unde ne-am fi putut întâlni...  
C Stancu 
09. Eugen Dorcescu: Din amintirile unui scrib. Cum am lucrat la Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania a Sfintei Scripturi - Nov 29, 2019 2:46:00 PM


Eugen Dorcescu
Din amintirile unui scrib. Cum am lucrat la Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania a Sfintei Scripturi
Biografia mea literară, drumul meu în viaţă şi în literatură – aşa cum  sunt ele şi atâta cât sunt – au întâlnit, la anume răspântii, o seamă de personalităţi, pe care, aş înclina să cred, le-a rânduit acolo Providenţa. Debutul în revistă (“Luceafărul”, Bucureşti, 1971) mi-a fost vegheat de Alexandru Philippide, Ştefan Bănulescu şi Cezar Baltag. Cel editorial (Cartea Românească, Bucureşti, 1972) – de Marin Preda, Mircea Ciobanu şi Mihai Gafiţa. Receptarea creaţiei mele, în exegeza românească, îi datorează enorm Profesorului Virgil Nemoianu, geniului său hermeneutic. Iar dincolo de hotarele ţării (cu deosebire în lumea hispanică), poezia mea este cunoscută graţie unor confraţi de gust şi de talent, ce s-au silit fie a o traduce (Rosa Lentini, Coriolano González Montañez), fie a o include în prestigioase antologii şi a o comenta (reputaţii scriitori şi profesori Andrés Sánchez Robayna şi Jaime Siles, poetul şi pictorul Fernando Sabido Sánchez, autor al unei monumentale enciclopedii de poezie universală contemporană etc.).

Toate acestea – la un palier precumpănitor estetic. Cât despre domeniul strict spiritual, am avut şansa de a mă afla, nu puţină vreme, în preajma unor ierarhi iluştri: Părintele Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului, şi Părintele, de pioasă aducere-aminte, Bartolomeu Valeriu Anania, Mitropolit al Vadului, Feleacului şi Clujului. Aşadar, ca om şi scriitor, mă pot considera fericit.                                                                                *Pe Părintele Bartolomeu Valeriu Anania l-am cunoscut numai în duh. Nu  ne-am întâlnit niciodată faţă către faţă. Ceea ce nu ne-a împiedicat – ci, poate, dimpotrivă – să comunicăm profund şi esenţial. Am corespondat, ne-am dăruit cărţi, am purtat repetate convorbiri telefonice. Şi, mai presus de toate şi de orice, am trudit împreună (mă încumet a zice), dar în măsuri mult diferite, fireşte, la ediţia din 2001 a Sfintei Scripturi – Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, Versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli.                                                        *Între aceste “numeroase osteneli” se înscrie şi modesta-mi slujire. Este punctul cel mai înalt al muncii mele de editor, la fel cum, pe de altă parte, stihuirea Psalmilor, a Ecclesiastului, a Pildelor şi a Rugăciunii regelui Manase alcătuiesc rodul cel mai de preţ al carierei mele literare. Părintele Bartolomeu a tălmăcit şi comentat – cu harul său  şi cu erudiţia sa – textul sacru; eu am hărnicit (alături de alţii) la corectură şi la revizia finală.
                                                         *Dar iată cum a început totul.În 1993, chiar înainte de Paşti, am publicat ediţia I a Psalmilor în versuri, la Editura Excelsior, Timişoara. Îndată după imprimare, am trimis câte un exemplar Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit Nicolae, precum şi Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit Bartolomeu. Am primit, la scurt timp, scrisori de felicitare şi de mulţumire. Tot în 1993, am cumpărat, de la standul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, Noul Testament, ediţie de probă, izvodită de Părintele Bartolomeu, în vederea versiunii integrale a Sfintei Scripturi, după cum suntem înştiinţaţi în Nota asupra ediţiei: “Potrivit unei vechi tradiţii, această primă tipărire se consideră ediţie de probă. Observaţiile (motivate filologic şi teologic) vor fi mai mult decât binevenite, în vederea unei ediţii ulteriore îmbunătăţite, ca şi pentru pregătirea Bibliei integrale în noua versiune”  (p. IX). Am citit textul, am găsit un număr de scăpări, le-am corectat, dar – de ce, oare? – nu  am avut curajul să le semnalez.                                                         *  După patru ani, în 1997, am tipărit, la Editura Marineasa, din Timişoara, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, a Psalmilor în versuri. Un exemplar a luat drumul Clujului. Mi s-a răspuns cu: Valeriu Anania, File de acatist, Editura Arhidiecezană, Cluj, 1996 (“Poetului Eugen Dorcescu, cu mulţumiri pentru Psalmii în versuri. V. Anania – Bartolomeu al Clujului – martie 1997”). În acelaşi an, şi tot la Editura Marineasa,  am publicat, premieră, aş zice absolută, în cultura noastră, Ecclesiastul în versuri. Însemnările mele din vara lui 1997 îmi reîmprospătează memoria: Ecclesiastul în versuri a plecat spre Cluj-Napoca, spre Părintele Bartolomeu, în august 1997. A urmat scrisoarea de confirmare a primirii. Şi fluviul vremii şi-a continuat curgerea.                                                        *Momentul crucial al conlucrării noastre, şi al întâlnirii noastre în spirit, se leagă de apariţia, în 1998, a Pildelor în versuri (de asemenea la Editura Marineasa). Atunci, ca răspuns la darul noii mele stihuiri,  mi-a venit de la Cluj-Napoca Psaltirea. Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania, însoţită de o succintă dedicaţie: “Poetului Eugen Dorcescu, cu mulţumiri pentru Pildele în versuri. Bartolomeu al Clujului. Iunie 1998”.Am purces numaidecât la studiul Psalmilor şi al comentariilor infrapaginale. Şi, cum se întâmplă, când e vorba de o ediţie de probă, am descoperit mai multe erori tipografice. Le-am notat şi, după câteva zile de ezitare, le-am pus într-un plic, alăturându-le o misivă în care îl rugam pe Părintele Bartolomeu să-mi ierte îndrăzneala, să nu se supere din pricina acestor corecturi,  dar m-am considerat dator, în calitatea mea de scriitor, de editor şi, mai cu seamă, de creştin, să-i aduc la cunoştinţă că textul este susceptibil de unele ameliorări filologice. Răspunsul a fost prompt şi categoric: nici pomeneală de supărare! Ca un desăvârşit cărturar ce era, Părintele îşi exprima gratitudinea că am citit cu atâta atenţie Psaltirea. Înţelesese, din primul moment, de atunci, din 1993, că iubesc Scriptura şi că mă străduiesc să-i cuprind şi să-i  aprofundez  mesajul – o va spune, de altfel, răspicat, în 2003, când a binevoit să însoţească volumul meu antologic Biblice (în care am pus laolaltă Psalmii în versuri, Ecclesiastul în versuri, Pildele în versuri şi Rugăciunea regelui Manase) cu o recomandare pe Coperta a IV-a*. Implicit – şi explicit – mă încuraja să stărui.                                                      *Din acea clipă au început să-mi sosească, una după alta, cărţile profetice, sapienţiale şi poetice ale Bibliei, “întocmite – aflăm, de fiecare dată, din Nota asupra ediţiei –  prin metoda comparativistă...în osteneala de a restaura prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică ortodoxă (românească)”. Astfel, în anul 1998, am primit Cântarea Cântărilor (“Poetului Eugen Dorcescu şi iubirii sale pentru limba română, cu îmbrăţişare. Bartolomeu al Clujului. August 1998”) şi, cred, Cartea lui Iov (apărută la Editura Anastasia, fără an). În 1999 – Cartea profetului Isaia (“Domnului Eugen Dorcescu, cu cele mai bune doriri. Bartolomeu al Clujului”) şi Cartea profetului Ieremia (“Domnului Eugen Dorcescu, din toată inima. Bartolomeu al Clujului”), în 2000 – Cartea profetului Iezechiel, Poezia Vechiului Testament (“Domnului Eugen Dorcescu, cu repetate mulţumiri pentru sprijinul filologic, omagiu. Bartolomeu al Clujului. Mărţişor 2000”), în 2001 – Cartea profetului Daniel şi ale celor doisprezece profeţi mici (“Domnului Eugen Dorcescu, cu cele mai bune doriri. Bartolomeu al Clujului. Ianuarie 2001”). După ce intram în posesia unei cărţi, începeam de îndată lectura, identificam eventualele greşeli, le notam şi, când isprăveam, îi expediam Părintelui lista cu ceea credeam că se cere remediat.
                                                     *Şi a treia etapă.  Joi, 27 iulie 2000, am expediat la Cluj un set de corecturi la Cartea profetului Ieremia. După aproximativ trei săptămâni, are loc un foarte important eveniment, legat nemijlocit de această  secţiune a Cărţii Sacre. Transcriu, din vechile mele însemnări, acel memento: “...ieri...la prânz, poşta mi-a adus, de la Părintele Anania, Cartea lui Iezechiel şi un volum al său (Valeriu Anania, Dincolo de ape. Pagini de jurnal şi alte texte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000: ‘Poetului Eugen Dorcescu, cu îmbrăţişare colegială. Valeriu Anania. August 2000’), plus o scrisoare. În cuprinsul scrisorii, Părintele Bartolomeu îmi mulţumeşte pentru observaţiile la Ieremia, se declară foarte impresionat de ‘acribia’ mea şi îmi propune să fac eu corectura ultimă (BT-ul) la întregul text al Bibliei...” (Sâmbătă, 19 august 2000).Am căzut pe gânduri. Era o mare cinste, însă, concomitent, o mare răspundere. O piatră de încercare. Şi, tocmai de aceea, era cu neputinţă să refuz.Drept consecinţă, după cum găsesc în aceleaşi note, luni, 21 august 2000, ”în zori, am fost la poștă, să-i trimit părintelui Anania o epistolă (îi mulțumesc pentru cărți: Iezechiel și cea semnată de Dânsul și îi spun că accept colaborarea...)”.                                                       *De fapt, colaborarea începuse de mult (acum dobândea limpezime, conştiinţă de sine, statut), debutase cu acea primă parcurgere a Psaltirii. Și a continuat, cu fiecare carte biblică ce-mi parvenea de la Cluj. După această clarificare a perspectivei, având lângă mine o mare parte din text, am reluat, și mai atent, în orizontul corecturii ultime, pagină cu pagină, șir cu șir, notă cu notă, Sfintele Scripturi. Iată ce adăugam în Jurnal, la data de 11 ianuarie 2001 (Joi): ”Azi am primit de la Părintele Bartolomeu Cartea lui Daniel și 'prorocii mici ', o agendă, un calendar, o felicitare. Toate într-un plic. Îmi scrie că, până în mai-iunie, Biblia va fi gata pentru tipar. Aștept, deci, să-mi vină textul la BT”. Iar la 4 martie 2001 (Duminică): ”Azi am terminat de (re)lecturat (și de corectat) Iezechiel, ceea ce înseamnă că tot ce am eu aici din versiunea Părintelui Anania a Bibliei e străbătut (poate doar Plângerile lui Ieremia să fi rămas cu o singură lectură). Acum aștept o veste de la Cluj”.  Sau, luni, 19 martie 2001: ”spre seară, am pregătit un plic pentru Părintele Bartolomeu (volumul meu de poezie, recent apărut, Exodul, ca dar la împlinirea celor 80 de ani, în 18 martie –  ‘coincidență semnificativă’, i-am scris, după spusa lui Jung – dat fiind că eu am aceeași zi de naștere,  și o felicitare...”).                                                          *În fine, reper decisiv, joi, 17 mai 2001, la ora 13,30, prin priori-post, mi-a intrat pe uşă Pentateuhul. Peste cinci zile, marți, 22 mai, la ora 8 dimineața, m-a sunat Părintele Bartolomeu și am vorbit îndelung. Luni, 28 mai 2001, am expediat textul revizuit. Reproduc o notiţă din 30 mai 2001 (înainte de o călătorie în Germania şi Belgia): ”Nădăjduiesc să ajungă azi la Părintele Bartolomeu corectura Pentateuhului...Iar la întoarcere – cum îmi spune Părintele – voi primi Cărțile istorice”.                                                           *Așa s-a întâmplat.  În septembrie, eram încă adâncit în lectură. Cărţile au venit, mi-au pus la încercare privirea, priceperea şi condeiul, după care s-au întors, primenite, alipindu-se una alteia, spre a întocmi, sub ochiul savant şi inspirat al Părintelui Bartolomeu, Marea Carte. Am lucrat mult, cu bucurie, cu spor şi cu folos, şi munca noastră s-a încheiat cu bine.                                                          *În vara lui 2002, am avut dinainte, proaspăt tipărit, un exemplar din monumentala ediție 2001 a Sfintei Scripturi, purtând pe prima filă, în dreapta, sus, înveşmântate în caligrafia bine cunoscută mie, următoarele slove: ”Domnului Eugen Dorcescu, cu mulțumiri pentru prețioasa colaborare la alcătuirea acestei cărți. Bartolomeu. August 2002”.
Îşi poate dori un scrib mai mult decât atât?
După cum am mărturisit, versificând (stihuire interpretativă), demult, în 1998, o doxologie din Pilde:Puternic turn e Numele divin,Spre care drepţii şi-nţelepţii vin.Primeşte-ne, sub ziduri, şi pe noi,Căutătorii vremii de apoi,Pe noi, robiţi celestelor comori,Ai slovei fantomatici slujitori ;Primeşte-ne, să ne adăpostim,S-agonizăm, noi, bieţii sopherim** ,Sub scutul Tău etern, Iah Elohim !            ( 18,10 )
_

_________* (Poetul Eugen Dorcescu e un scriitor familiarizat cu Sfânta Scriptură şi, implicit, cu poezia ei. Dacă multor condeieri ai literaturii noastre Biblia le-a fost doar o sursă de inspiraţie sau le-a oferit teme lirice, autorului de faţă îi stă ca o pecete pe inimă – ca să-l citez pe Solomon – , ceea ce-i conferă, pe lângă prestigiul literar, şi o aură de nobleţe spirituală. Cu ani în urmă, aveam în mână Psalmii versificaţi de Eugen Dorcescu. O “Psaltire în versuri”, mi-am zis, e un non-sens, de vreme ce însuşi originalul ebraic, urmat de cel grecesc, este o carte de poeme în înţelesul adevărat al cuvântului, alcătuite după canoanele artei poetice a timpului. Încercări de acest fel se mai făcuseră la noi, unele mai modeste decât altele, deşi (sau poate tocmai pentru că) tradiţia îl avea în frunte pe Dosoftei. Am deschis cartea, am citit primele pagini şi de îndată mi-am dat seama că autorul – un mare meşteşugar al stihului învăţat să zboare cu aripile larg deschise – nu se mulţumeşte să versifice textele biblice, ci le re-creează la măsura limbii române contemporane şi la dimensiunile talentului autentic al unui scriitor modern. Eugen Dorcescu a continuat să publice câteva volume de acelaşi gen. Iată că, acum, ni le oferă pe toate la un loc, în cartea de faţă, pe care le-o recomand cititorilor cu bucurie şi încântare.                                                       19 septembrie 2003                                                                               VALERIU  ANANIA)

**sopherim = scribi (ebr.). (Eugen Dorcescu, Biblice, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 194).

1 Decembrie 2012
Învierea, Timişoara, 10 (544), aprilie 2013; Naţiunea, Bucureşti, 28 mai 2013
11. Lidia Vianu Translates: Four Bloodaxe Poets. Patru poeți Bloodaxe. Parallel Texts. Ediție bilingvă Imtiaz Dharker, W. N. Herbert, George Szirtes, Mark Waldron - Nov 27, 2019 6:06:00 AM
Contemporary Literature Press
Wednesday 27 November 2019 Press Release
Online PublicationContemporary Literature Press,
under  The University of Bucharest, in conjunction with The British Council, The Romanian Cultural Institute, and The Writers' Union of Romania,

Announces the publication of

Lidia Vianu Translates: Four Bloodaxe Poets. Patru poeți Bloodaxe
ISBN 978-606-760-180-0

Parallel Texts. Ediție bilingvă
Imtiaz Dharker, W. N. Herbert, George Szirtes, Mark Waldron

Texts selected, translated into Romanian and edited by/
Selecție, traducere și editare de
Lidia Vianu
            Contemporary Literature Press is publishing today the first Bloodaxe anthology that has been translated into Romanian. The book includes four very well--known contemporary British poets. These poets came to Bucharest for the Masterclass "Lidia Vianu's Students Translate". They stylised English versions of Romanian poems which the students of the MA Programme for the Translation of the Contemporary Literary Text (Bucharest University) had previously translated.
            For the first time in the modern world, poets published by such an important poetry publishing house as Bloodaxe Books, together with Neil Astley, its founder and director, taught their skill to graduate students of the first Romanian University. It was a unique experience. This book is just a way of thanking Neil and his poets for this magic moment.

Lidia Vianu Translates. Four Bloodaxe Poets. Patru poeți Bloodaxe, is formally launched on Wednesday 27 November 2019. The book is available for consultation and downloading on receipt of this Press Release, at the following internet address:


http://editura.mttlc.ro/four-bloodaxe-poets.html

You are kindly invited to visit the Contemporary Literature Press website at http://editura.mttlc.ro/. For comments or suggestions, please contact the publisher lidia.vianu@g.unibuc.ro.
Contemporary Literature Press

Translation Café
eZine of Modern Texts in Translation

Contact us

Visit our Facebook page

miercuri 27 noiembrie 2019 Comunicat de Presă
Ediție onlineContemporary Literature Press,
sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român  și Uniunea Scriitorilor din România

Anunță publicarea volumului

Lidia Vianu Translates: Four Bloodaxe Poets. Patru poeți Bloodaxe
ISBN 978-606-760-180-0

Parallel Texts. Ediție bilingvă
Imtiaz Dharker, W. N. Herbert, George Szirtes, Mark Waldron

Texts selected, translated into Romanian and edited by/
Selecție, traducere și editare de
Lidia Vianu
            Contemporary Literature Press publică prima mini--antologie Bloodaxe din România. Ea cuprinde patru poeți britanici importanți ai momentului. Acești poeți au venit la București în cadrul Masterclass--ului „Lidia Vianu's Students Translate”. Ei au stilizat poeme românești traduse în limba engleză de studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, Universitatea din București.
            A fost pentru prima oară în lume că poeți publicați de o editură britanică de poezie de importanța editurii Bloodaxe Books, împreună cu Neil Astley, fondatorul și directorul ei, au lucrat cot la cot cu masteranzii celei mai bune Universități din România. A fost o experiență unică, pentru care, prin acest volum, mulțumim lui Neil și poeților lui.

Lidia Vianu Translates. Four Bloodaxe Poets. Patru poeți Bloodaxe, se lansează oficial miercuri 27 noiembrie 2019, dar volumul poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet:


http://editura.mttlc.ro/four-bloodaxe-poets.html

Editura pentru Literatură Contemporană vă invită să accesați website--ul www.editura.mttlc.ro. Editura publică lucrări atât în limba engleză cât și în limba română. Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați--vă Editurii,  lidia.vianu@g.unibuc.ro
12. Remus Valeriu Giorgioni despre poezia Breaking news pentru absenți - Nov 25, 2019 2:12:00 PM

Constantin Stancu, Breaking News pentru absenţi/ Breaking News for missing people, Editura Pim, Iaşi, 2018

Noul volum de versuri al remarcabilului poet din Haţeg, volum bilingv, are 90 de pagini şi apare în Bibliotheca Universalis. Colecţiile revistei „Orizontliterar contemporan”. Am remarcat din conţinutul cărţii poemele: Biopoeme crescute lent, Femeia cu o mie de trupuri, Îngerii nu plâng, Fructele frigului, Toate drumurile încep de la Ierusalim.
Dar suntem tentaţi să cităm (tot) din poemul de titlu: „Breaking news şi timpul probabil/ au îngheţat vrăbiile, pocnesc precum păstăile,/ e o noapte geroasă ca o dobândă/ trasă cu forcepsul din statisticile băncii naţionale [...] Breaking news şi timpul probabil,/ guvernanţii ascultă colinzi vechi/ în timp ce socotesc posibilele voturi şi/ îndemnizaţiile speciale/.../ un om cu ghitară ţine albul deasupra zăpezilor,/ pentru a nu se ridica la cer...”.
Mai cităm ultima strofă a cărţii, făcând parte din Poveste neterminată, fiindcă mi s-a părut reprezentativă pentru întregul volum: „Nu am unde să mă ascund, poate în naraţiunile mele/ dar şi acestea au fost spuse, pentru unele dintre ele/ au murit cei mai buni poeţi, cei mai buni soldaţi,/ cei mai buni profeţi, cei mai frumoşi absenţi... (s.n.)” Iată un volum rotund, conceput ca o „monografie” a absenţei militante din chiar incinta cetăţii! Nu putem depune mărturie în legătură cu versiunea englezească, dar titlul - din care jumătate era deja în această limbă - ne spune totul.
Remus Valeriu GiorgioniRevista „Actualitatea literară”, nr. 89/ februarie 2019, p. 23 (rubrica „Lăsați cărțile să vină la mine”).
13. Însoțitorul umbrei... Despre poezia lui Ioan Evu... Ioan Evu a lăsat câteva poeme memorabile pentru literatura română, iar faptul că locuieşte în Hunedoara nu poate fi considerată o intersecție, ci un argument pentru valoarea unei opere care are rezistenţă la ruina memoriei” - Nov 25, 2019 2:03:00 PM

ÎNSOŢITORUL UMBREI, DUPĂ IOAN EVU

Volumul Însoţitorul umbrei, publicat de Ioan Evu, ne pune în faţă modul de cădere a poetului în poet. Editura AXA, Botoşani, 2003, consilier editorial Gellu Dorian, ne propune, bazându-se pe tristeţea poetului, o antologie , în  fapt, din scrierile lui Ioan, scrieri trecute prin focul anilor 80 – 90, cu bătaie până în anul 2003. Citarea titlurilor de volum trecute şi prezente: Fereastra de apă, Fără armură, Somnul în munte, Poet de bună voie, Cetatea Moartă, ne prezintă motivele fundamentale ale temelor care l-au ars pe poet până la cuvânt într-un timp care se vrea viaţa sa. Evu este un poet sincer, dincolo de stil, de clasificări – poet optzecist? – de erori şi tristeţi, el nu se joacă de-a scrisul. A scris cu viaţa sa, aproape până sânge, până la arderea completă! Cred că doar imagine nisipului acoperit de zăpezile dintâi este marcantă pentru el ca scriitor. A fost răpus de marile teme, poate i-a lipsit rezistenţa de maratonist, dar a câştigat rezistenţa zăpezilor în decembrie, a câştigat rezistenţa albului pe trecerea de pietoni.Volumul se completează cu ultimele poeme, de revoltă şi acid, de culoare şi de neant aparent unde locuieşte Hamlet de Bizanţ. Diferenţele de tensiune dintre poemele de la început şi cele de la sfârşit sunt enorme. De la puritate la neant calea este dură, este aceea a căderi poetului în poet, cu durere şi revoltă, cu dragoste şi eşec, cu rugăciune şi blestem, cu lacrimi şi ninsori. Personal îl prefer pe Ioan Evu cel îndrăgostit, de la început, cu romantismul său molipsitor, cu poeme de excepţie, acceptând influenţa marilor poeţi ai lumii cu nonşalanţă, cu bucurie şi optimism. Talentul său de a cânta lumile pierdute şi pe cele regăsite, talentul său de a transforma ideea în cântec este un semn de biruinţă. Atunci când devine evident real şi căzut în clipă, Ioan Evu începe să explice şi cântecul piere ca o zăpadă ninsă peste zgura fierbinte.„Dă-mi pasărea căzută în oraş/ ca-ntr-un coşmar de parcă se repetă/ căci azi am auzit un  cântec laş / un tril vândut pe-o gureşă trompetă”. Poetul tânjeşte după trilul unei paseri, a unei paseri care poate învinge oraşul cu cântecul ei, îl poate purifica, e trilul poetului pasăre, menit să se înalţe peste oraşul în care straja doarme…    Scriitorul simte cu toată fiinţa responsabilitatea creaţiei, a talentului, este conştient că nu totul este întâmplător, declaraţia sa de dragoste pentru poezie este una intimă, asemenea unei femei iubite, este  „dansul sub spânzurătoare” cu poezia,  „când pasăre şi piatră vorbesc aceeaşi limbă străveche”.  Intimitatea dintre poet şi poezie sub steaua dragostei demonstrează cedarea fiinţei umane în faţa frumosului ca gest de credinţă  şi purificare prin scris, nod şi semn de încercare pentru  orice conştiinţă ….Ioan Evu a lăsat câteva poeme memorabile pentru literatura română, iar faptul că locuieşte în Hunedoara nu poate fi considerată o intersecție, ci un argument pentru valoarea unei opere care are rezistenţă la ruina memoriei. Critica ar trebui să dea o mai mare atenţie poeziei în sine nu domiciliului din cartea de identitate electronică a poetului, un număr şi el, smerit, în poporul său care, adesea, în istorie a tânjit după valorile eterne ale limbii române, prin vremuri de încercare. Racordarea la mişcarea universală de globalizare nu trebuie să ne ducă în eroare, vom avea nevoie totdeauna de ţipătul unui suflet în deşert….Oricum Ioan Evu este poet de bună voie cum singur declară, crede în destinul său cu putere şi îşi asumă riscurile de rigoare, cu preţul vieţii personale…„Dar cine – am fost cu –adevărat/ în lumea totuşi nelumească  / între lumină şi păcat / doar vântul ştii-va să şoptească” (Doar Plopii – La Eminescu).Ultima parte a volumului, marcată de poemele de pe urmă, încearcă să descifreze taina apocaliptică a vremurilor ultime, vremuri în care poetul este însoţit de omul Evu Ioan, cu tristeţe, cu regret, cu responsabilitate: „buzele mi-au ars mistuite / de arşiţa unei iubiri inexistente / ura trădarea şi pizma/ mi-au otrăvit cuvintele toate”.Deşertăciunea ultimelor poeme descoperă deşertăciunea lumii - nelume, este aici o cădere din rai pentru Ioan Evu, este durerea poetului pentru ratarea ţintei de către semeni, este ruptura de erorile de pe urmă, dar şi revolta împotriva imposturii, a păcatului, a lipsei de orizont pentru oamenii, pentru românii care trăiesc din înlocuitori pentru suflet, pentru lacrimă, pentru poezie, este aici un avertisment pentru cei care nu realizează cădere în ruină a continentului …„ Puneţi taxă pe izvoare/ pe zăpezi pe cer pe tril/ dijmuiţi cât se mai poate / traiul omului umil ”…Nu ştiu de ce poeţii ar trebui încadraţi pe generaţii, este o singură generaţie de poeţi, aceea care scriu o poezie - poezie, dincolo de asta clasificările nu mai au sens, pentru că, aşa cum declară poetul , cititorul acceptă starea aceasta: „M-aş tot sui şi m-aş pierde/ lume fardată cu monezi / pe –un fulg m-aş vinde într-o piaţă/ la traficanţii de zăpezi / / Dar astea nu-s ninsori iubito/ sunt lebede murind încet / bat clopote la Clopotiva / trase în taină de – un poet”.
Constantin Stancu
14. Maneaua ta mă seacă - romanță manelistă, de Dumitru Hurubă - Nov 25, 2019 1:59:00 PM

ROMANŢĂ MANELISTĂ


„Să-mi cânţi cobzar bătrân ceva”,Să-mi zâci vo tri manele,Că te-oi plăti cu geaca mea,Şi câteva lovele…


„Să-mi cânţi cobzar”, să fii profund – Maneaua ta mă seacă…Din scăfârlie până-n fund – Că altfel n-o să-mi treacă!

Să-mi cânţi, bătrâne, o manea –Nu-i bai d-o fi vulgară! –Că mi-amintesc d-o jagardea Ginită într-o gară…

Să-mi cânţi manele, că sunt trist,Ca cucu p-o crenguţă,Că eşti mai brava manelistDecât Salam ori Guţă!
Dumitru Hurubă 
Din volumul Skepsis


16. Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 17 noiembrie 2019, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu poeții Radu Vancu și Veronica Ștefăneț - Nov 23, 2019 10:33:00 AM

În cadrul ediției va avea loc prezentarea volumelor Psalmi (Casa de Editură Max Blecher, 2019) de Radu Vancu și scrum (Casa de Editură Max Blecher, 2019) de Veronica Ștefăneț, precum și a numărului 24 (2/2019) al revistei „Poesis internațional”.  Radu Vancu (n. 1978, Sibiu) este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, redactor-șef al revistei „Transilvania” și membru în redacția „Poesis internațional”. A publicat volumele de poezie: Epistole pentru Camelia (2002), Biographia litteraria (2006), Monstrul fericit (2009), Sebastian în vis (2010), Amintiri pentru tatăl meu (2010), Frânghia înflorită (2012), 4 A.M. Cantosuri domestice (2015), Cantosuri domestice (antologie, 2016) și Psalmi (2019). De asemenea, este autorul a șase volume de eseuri și publicistică (printre care Mircea Ivănescu: Poezia discreției absolute, 2007, 2015; Eminescu: trei eseuri, 2011; Elegie pentru uman, 2016), al unui jurnal, Zodia Cancerului. Jurnal 2012-2015 (2017) și al romanului Transparența (2018). Veronica Ștefăneț (n. 1985, Chișinău) a frecventat Atelierul de scriere creatoare „Vlad Ioviță” condus de Dumitru Crudu și Cenalcul „Republica” organizat de Moni Stănilă. A publicat în volumul colectiv Opt’ (2018) și în numărul 21 (1/2018) al revistei „Poesis internațional”. A tradus, împreună cu Victor Țvetov, Tot ce poți cuprinde cu vederea. Antologia poeziei ruse contemporane (2019). Câștigătoare a celei de-a noua ediții a Concursului de debut „Max Blecher”, a publicat volumul scrum (2019).  Moderator: Claudiu Komartin
17. Revista „Vatra veche”, nr. 11/2019. Semnal, sumar, lecturi libere, anotimpul literaturii - Nov 20, 2019 4:10:00 PM


Revista Vatra veche 11/2019
În sumar:
Vatra veche dialog cu Titu Popescu, de Mihai Posada/3
Ana Blandiana, Cununa de Aur a Poeziei, cuvânt de prezentare, de Elizabeta Šeleva/6
Profesorul Ion Vlad la 90 ani, de Nicolae Băciuț/7
Alternative la memorii/6
Comemorări 100. Alexandru Vlahuță, de Dumitru Hurubă/8
Evocări. Amelia Pavel, de Veronica Pavel Lerner/9
Verticalitatea poemelor (Ioan Baba)/10
Poeme de Ioan Baba/11
Mai altfel, despre Veronica Micle, de Dumitru Hurubă/ 12
Remember -30. N. Steinhardt, de Veronica Pavel Lerner/13
Poeme de Răzvan Ducan/14
Gnoseologia între sacru și profan (Valeriu Anania), de Cătălin Varga/15
Corespondenţa lui Dimitrie Stelaru, de Gheorghe Sarău/17
Să ne (re)amintim de Otilia Cazimir, de Dumitru Hurubă/18
Inedit. Blestemul chinezesc, de Francisc Păcurariu/20
Un reformator al liricii universal: Ioan Flora, de Florian Copcea/21
Poeme de Ioan Flora/22
Nora – tragedia unei false comunicări, de Sergiu Scofergiu/23
În afara roboților lumii, de Lidia Grosu/24
Asterisc. Memorialistică, Autobiografia romanțată a lui Lucian Blaga, de Dorin Nădrău/25
Pygmalion, de Tania Nicolescu/25
Vitrina. În dialog peste ocean. Nicolae Băciuț și Veronica Pavel Lerner, de Melania Cuc/26
Dascăli ce definesc lumea (Cristina Vasiliu), de Cristina Sava/27
Cronica literară. Poezia din poezie, la Eugen Dorcescu, de Constantin Stancu/29
Poetul, în ipostază normal (Nicolae Crepcia), de Dumitru Hurubă/31
Un pictor al cuvântului abstract (Calistrat Robu), de Nicolae Suciu/32
Tren prin zodii (Florea Burtan), de Corneliu Vasile/35
Mai creează-mă o dată (Carolina Baldea), de Nicolae Băciuț/36
Ludovica (Ana Pop Sârbu), de Melania Cuc/37
Fântâna cu lacriami (Lia Maria Andreiță), de Ana Ardeleanu/38
Romanul nesfârșirii (Elena Maria Cernăianu), A.I. Brumaru/39
Contingențe biografice (Rodica Lăzărescu), de Iulian Chivu/40
Urme pierdute (Silviu Crăciunaș), de Geo Constantinescu/41
Șansele și neșansele noastre (Constantin Călin), de Ioan Fercu/42
Injecții de spiritualitate (Răzvan Ducan), de Ioan Marcoș/43
Călătorie la Tokyo (Marina Almășan), de Constantin Stancu/45
Poeme de Anica Facina/47
Poeme de Vasile Mic/48
Documentele continuităţii. Transilvania, starea noastră de veghe, de Ioan-Aurel Pop/49
Mihai Eminescu și Basarabia, de Gicu Manole/50
Credențional 1918, de Radu Șerban/51
Convorbiri duhovniceşti cu Î.P. S. Ioan, de Luminiţa Cornea/52
Amvon. Puterea unui cuvânt de dragoste, de Gheorghe Nicolae Șincan/53
Poeme de Silvana Andrada Tcacenco/53
Pilastrul cerului, de Radu Șerban/54
Destinul unui cărturar: Protopopul Nicolae Maneguțiu, de Gheorghe Nicolae Șincan/56
Despre francmasonerie, de Eugen Mera/58
Poeme de Daniela Trandafir/59
Poeme de Ioan Mărginean/60
Ochean întors. Mirajul Asiei Minor, de Silvia Urdea/61
Efigii. Emil Cioran, de Maria Cecilia Nicu/63
Poeme de Iuliu Ionaș/64
Poeme de Marilena Apostu/64
Radu Șerban, un diplomat talentat, de Nicolae Mareș/65
Poeme de Ramona Müller/66
Starea prozei. Cronica unei moșteniri, de Emanoil Toma/67
Poeme de Carolina Baldea/68
Biblioteca Babel. Seamus Haney, de Nikola Gjorgon, Svetlana Gjorgon-Bocevska/69
Biblioteca Babel. Poeme de Zvonko Karanović/70
Poeme de Zvonko Karanović/71
Tot la gura oceanului, Bay of Fundy, de Dumitru Ichim/72
Acolo lumina crește în sus, de Dumitru Ichim/72
Sarayevo, de Paul Leibovici/73
Poeme de Emilia Amariei/74
Literatură și film. Invenția lui Hugo, de Alexandru Jurcan/75
Fierul teatrului bătut cât a fost cald, de Nicolae Băciuț/75
Reghinul Cultural, de Florin Bengean/76
Excelsior. Debut. Poeme de Cristian Homm/77
Scrisori deschise. Nicolae Cinghină/78
Poeme de Daria/78
Valurile copilăriei, de Gabriela Buta/79
Debut. Poeme de Ciobanu Alexandru-Eusebiu/79
Argument pentru pace, de Corina Simeanu/80
Epigrame de Gențiana Groza/81
Lumea lui Larco, de Vasile Larco/82
De la un clasic citire. Sextil Pușcariu/82
Epigrame, de Nicolae Matcaş/83
Epigrame de Elena Agiu-Neacșu/84
Curier/85
Lecturi: https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/vatra-veche/
20. Revista „Cafeneaua literară”, nr. 11/2019. Semnal de toamnă - Nov 18, 2019 6:37:00 PM
Sursa: Virgil Diaconu.
Lecturi pe sit-ul revistei.
22. Dumitru Hurubă: Nicolae Crepcia este un valoros poet la zi, unul dintre creatorii contemporani de poezie ... - Nov 15, 2019 9:18:00 AM

                             POETUL, ÎN IPOSTAZĂ NORMALĂ


…Nu am îndoieli: Nicolae Crepciaeste un valoros poet la zi, unul dintre creatorii contemporani de poezie care ne trimit nouă, cititorilor, un mesaj liric bine structurat şi pliat perfect pe tema aleasă pentru disecţie şi analiză în laboratorul propriu de creaţie. Acest lucru este uşor detectabil şi în noul său volum de versuri, cu titlu degajând un aer uşor vetust, dar cu atât mai penetrabil spre sufletul şi mintea corecţilor şi sincerilor iubitori de poezie. De această dată poetul, întorcându-se, oarecum pe alt plan, la mai vechea lui dragoste, printr-un viraj inteligent execută o construcţie epică la care… şublerul şi rigla de calcul par să fi avut un rost determinant din punct de vedere tehnic, dacă avem în vedere abordarea genului de poezie ales, şi anume: forma fixă. Demonstraţia şi argumentele sunt uşor de făcut: Preţul iubirii este un volum de maturitate artistică impresionant,  atât prin sinceritatea mesajului, cât şi prin respectarea unor canoane rigide, dacă vedem lucrurile prin prisma exprimării epice: „Sub carapacea timpului plânge satul” (…) „Viaţa-i biciuită de orori,/Dar Dumnezeu mai vine-n sărbători/Şi stă-n pridvor la taină cu ţăranii.” (Sub carapacea tipului plânge satul, p.40). Aici, situaţiei-nostalgie, i se adaugă drama existenţială şi, din nefericire ireversibilă, a satului contemporan, nu doar  sesizată de poet, ci şi trăită de acesta la cele mai înalte cote ale sufletului şi minţii. Pe de altă parte, dar în context, Nicolae Crepcia este unul dintre poeţii noştri încăpăţânaţi: vrea cu tot dinadinsul să ne convingă de adevărul că aruncarea minţii cititorului în groapa cu leii colţoşi ai (neo?)modernismului, poate duce la îndepărtare şi chiar înstrăinare între autor şi cititor… Să fie un semnal de alarmă? Exact, e!, iar Crepcia ştie foarte bine acest lucru ademenindu-ne spre o lume pe care o ignorăm, o subestimăm şi o abandonăm în braţele unui anume tip de suprarealism inventat de către unii din motive nu suficient de limpezi, însă ipotetic obscure, doar că autorul prezentului volum clarifică situaţia: „Eu vin din munţi cu caii înspumaţi,/Căruţele li-s pline de ciubere,/(,,,)]Ei vin din munţi şi-aduc până la noi/Istoria-ntr-un tulnic de lumină(…)” (Moţii, p.89). Deja nu mai e o aluzie, ci o certitudine… De altfel, în creaţia lui Crepcia există o permanentă şi… duioasă chemare spre noi înşine, implicit spre o lume al cărui existent ne va pedepsi mai devreme sau mai târziu, tocmai pentru că mulţi autori, poeţi, mai ales!, continuă să se arunce cu încredere, voioşie şi voluptate chiar, în salvatorul şi totodată înşelătorul post sau supra modernism.
Poate tocmai având în vedere motivaţiile de mai sus, poetul Nicolae Crepcia se eschivează în a folosi abuziv figuri de stil sau metaforizarea puternică, tocmai pentru a-şi păstra şi consolida individualitatea în haosul din creaţia multora dintre contemporanii săi poeţi. El nu încearcă să atragă cititorul în capcana unui mesaj filozofico-alambicat în care acesta trebuie să afle cum anume şi cât de complicat e să afli că unu plus unu este egal cu doi, sens în care putem vorbi despre o agresivă exacerbare a noii lirici… În context, Crepcia nu se sfieşte să spună în grai limpede: „Cenuşa-n care calc nu e ruină/Chiar dacă-atât a mai rămas din glorii,/Când ea s-a-mprăştiat peste istorii/A răspândit ca soarele lumină.” (Al treilea cântec, p.60). Mai simplu de-atât nu se poate! Mă refer la claritatea mesajului în sine, precum şi – de ce nu? – la eficienţa lui, având în vedere, poate, instalarea în conştiinţa cititorului a unei bănuieli asupra evoluţiei spre un fel de general care ne anulează în calitate de locuitori ai acestui Pământ datorită procesului de globalizare, la urma urmelor salvator pentru unii (autori-autoraşi). În această ordine de idei, în poeziile crepciene aflăm adevărate strigăte-semnale de alarmă, precum în această minunată şi patriotică poezie: „/Aştept să vină trenul să mă ducă/Din bezna scârnăvită, mocirloasă,/Să uit ce-a fost coşmar, ce-a fost nălucă,/Să mă întorc la iarba verde de acasă,//Să mă întorc la râul cu scobari/De sub arini şi sălcii plângătoare,/Să-mi cânte-alturi pescăruşi hoinari/Şi mierle-n dorul meu să se coboare,” (Iarba verde de acasă, p.101). Şi, dacă tot veni vorba: în general, poeziile lui Nicolae Crepcia se împart în trei mari categorii: patriotice, sociale şi de dragoste, fiecare categorie ramificându-se apoi fără să-şi piardă valoarea şi importanţa iniţială defalcate fiind de la obârşia categoriei din care face parte. De notat, însă, că el este un sentimental incorigibil, iar această latură a personalităţii sale se manifestă pregnant în mai toate creaţiile sale… „Încă mai port mirosul tău în rană/Şi parcă-aş vrea să-l pierd şi parcă nu,/Când a pierit surâsu-ţi din icoană/un gol bolnav în locul lui crescu.” (De  neatins, p.106)… În temeiul exemplelor de mai înainte, dar şi raportând citatele la întreaga sa creaţie, eu am curaj să spun că ele face parte dintre poeţii care, prin opera lor, se eliberează de tarele unor aşa-zise noi curente literare care, în realitate, doar interferează cu poezia noastră tradiţională. În acest fel, alături de alţi autori-poeţi aflaţi cumva pe aceeaşi frecvenţă, contribuie la păstrarea unui tradiţionalism autohton. Astfel, şi printre altele, renunţând cu un fel de obstinaţie la metaforizare excesivă, versurile crepciene câştigă în puritate: „Când ploaia curge parcă a revoltă,/Chiar cântecu-mi e-o suliţă de ţipăt,/Chiar stelel3 sunt lacrimi dintr-un sclipăt,/Chiar bolta parcă nu mai este boltă.//(Când ploaia curge parcă a revoltă, p.52).Acesta este un câştig şi pentru el, ca autor, şi pentru poezia actuală în general.Nicolae Crepcia: PREŢUL IUBIRII (antologie)Editura Cronologia, Sibiu, 2019
                                    Dumitru Hurubă
Nicolae Crepcia, schiţă bibliografică. Volume de versuri: Pe umărul lui Rimbaud (debut); Îngenuncheat în lacrimă; Halucinațiile unui hoinar singuratic; Fără glorie; Horea; Cărare prin rai (haiku); Mierlă sângerându-mi pe umăr(antologie); În căutarea Speranței…

23. Profesioniști ai pieței de carte le povestesc studenților cum începe profesia de traducător literar...Lista: Lista profesioniștilor pe care studenții au ocazia să îi întâlnească de--a lungul celor cinci zile îi include pe: traducătorii literari Mihaela Buruiană, Ionela Chirilă, Dan Croitoru, Vali Florescu, Mihaela Ghiță, Bogdan Ghiu, Iulia Gorzo, Radu Paraschivescu, Luana Schidu, Miruna Voiculescu - Nov 15, 2019 9:12:00 AM
Contemporary Literature Press

Ediția a V--a a Masterclass--ului de traducere literară „Lidia Vianu's Students Translate”: 25--29 noiembrie 2019, orele 16--20, Sala James Joyce, str. Pitar Moș 7.
Închiderea oficială: vineri 29 noiembrie, orele 16--20, la Sala Media a Teatrului Național București.


           În perioada 25--29 noiembrie, la București are loc cea de a V--a ediție a Masterclass--ului de traducere literară „Lidia Vianu's Students Translate”. De data aceasta, 16 traducători literari, două agente literare și un mananger cultural vor lucra împreună cu studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) din cadrul Universității din București.
           Lista profesioniștilor pe care studenții au ocazia să îi întâlnească de--a lungul celor cinci zile îi include pe: traducătorii literari Mihaela Buruiană, Ionela Chirilă, Dan Croitoru, Vali Florescu, Mihaela Ghiță, Bogdan Ghiu, Iulia Gorzo, Radu Paraschivescu, Luana Schidu, Miruna Voiculescu, reprezentând Asociația Română a Traducătorilor Literari și editurile Humanitas, Polirom și Art, agenți literari cunoscuți precum Livia Stoia și Marilena Iovu, Bogdan Stănescu (TVR) și profesorii Nicolae Mandea și Mihaela Michailov (UNATC).
           Se va lucra pe text și li se va arăta tinerilor învățăcei cum să „fure” tainele uneia dintre cele mai vechi meserii din lume, aceea care se legitimează prin Turnul Babel și Rosetta Stone. Scopul acestor întâlniri este ca, în viitorul foarte apropiat, să aducă cititorului român cărți bine traduse, dar și să trimită scriitori români în universul anglofon.

„ Un masterat care nu duce către o profesie este un program ratat: el va dispărea mai devreme sau mai târziu. Proiectul acestui Masterclass de Traducere Literară este în același timp un proiect academic, literar, editorial și de promovare a literaturii române pe glob.”(Lidia Vianu)

           După închiderea Masterclass-ului, Contemporary Literature Press, editura online pentru literatură a Universității din București, și, totodată, editura MTTLC, va publica o mini--antologie cuprinzând textele de inițiere ale acestei întâlniri dintre 80 de traducători în devenire și generația traducătorilor formați și cu experiență--- întâlnire care este organizată de MTTLC în premieră pentru România. Scopul ei este legarea învățământului filologic românesc de practica traducerilor literare de calitate.
           Inițiativa îi aparține Lidiei Vianu, director al Editurii Contemporary Literature Press și al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, ambele din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.

          Masterclass --ul organizat de Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) este un proiect cu tradiție, care își propune pregătirea masteranzilor pentru profesia de traducător literar. Încă de la înființare, MTTLC s--a dovedit a fi un centru de excelență. Atât activitatea editurii Contemporary Literature Press, cât și a Centrului de Cercetare pentru Traducerea și Interpretarea Textului Contemporan sunt dovada unui înalt profesionalism al celor implicați. Organizatori: Lidia Vianu, Universitatea din București, Headsome Communication.
Parteneri: Institutul Cultural Român, Uniunea Scriitorilor din România, Muzeul Național al Literaturii Române, British Council, Editura Muzeul Literaturii Române, Editura Contemporary Literature Press, Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Parteneri media: Radio România Cultural [Oana Enăchescu], TVR, România Literară, LiterNet, Agenția de Carte.
24. TĂCEREA DE O MIE DE ANI... DESPRE MOARTEA RECICLABILĂ - Nov 12, 2019 7:31:00 AM

Ritualul tăcerii

Astăzi tac, e tot mai dificil să vorbești când pești necunoscuți sar pe fereastra deschisă.
Tac, am spus ce aveam de spus cu timpul, cu rana din timpul generos de pe fața lichenilor, cu bolile care s-au vindecat parțial și am avut iluzia că s-au vindecat definitiv, se vor vindeca definitiv dincolo de moartea reciclabilă, eram programat să umplu spărtura din zid…

Priviți icoanele, vagi semne pe zidurile proaspăt zugrăvite și drepte, dar nu vedeți spărtura, prin ea intră păianjenul și absența, se vede, uneori, cerul cu memorie.
Tac, este un ritual complex, cuvintele sunt de gumă, sar din perete în perete ca mingile.
O mie de iluzii nu dau imaginea corectă, adevărul pus pe lamela de sticlă pură pe care s-a picurat sângele martorului este o certitudine.
Când voi vorbi, veți vedea trupul în căutarea altei placente dintr-o altă galaxie… 

C Stancu